Morometii mei

Nu stiu cati dintre voi au citit vreodata si au inteles "Morometii" lui Preda. Primul volum mai ales, al doilea fiind mai... comercial si comunist (parerea mea). Dar primul volum este genial! Si daca mi'a ramas intiparita vreo propozitie din acest volum, aceea este "ceva din mersul omului s'a schimbat". Este atat de dura si atat de puternica aceasta propozitie incat sta pe podium alaturi de sarutul pamantului din "Ion".

Sunt de la tara. Sunt taran si o recunosc si imi place si ma mandresc cu asta! Am sarutat pamantul, am vazut cum s'a schimbat mersul omului. Si toate astea sunt sublime si geniale. Ai un sentiment atat de placut cand iti dai seama ca te faci una cu pamantul pe care il calci, sau mai bine spus, te sustine. Fiecare are cate un om in preajma lui, un om pe care l'a ascultat si l'a admirat, un om care a fost pentru tine cel mai bun prieten si care te facea mereu sa razi. A venit acum vremea ca eu, copil fiind inca sa'i port de grija copilului din omul care m'a invatat sa iubesc pamantul. Din pacate, batranetea celui care m'a crescut nu este la fel cu a tatalui lui, care a murit de batranete si a facut lucruri bune pana la o etate inaintata. In satul meu mersul oamenilor s'a schimbat. Iar oamenii sunt batrani acum, batranii satului. Iar mersul lor s'a schimbat mult fata de cei de dinaintea lor. Oamenii privesc Moartea cu ochi inexpresivi si parca sunt impacati cu ideea ca tot ce se naste trebuie sa moara pentru a trai intr'un echilibru si pentru a fi mereu impacati cu Mama si Tatal creator. Batranetea in schimb este o haina grea si urata care face ca viata lor cea frumoasa si mereu vesela sa para undeva departe, in neantul un vremuri in care iarba era verde si cerul albastru. Acum, mersul omului s'a schimbat parca. Nu ma asteptam sa fie o viata atat de frumoasa pe ansamblul ei, sa fie atat de urata si de grea spre sfarsit. Ca o morala, vreau sa va spun sa aveti grija de voi inca de acum!

Pace Lumina si Iubire!