"De ce plangeti?
Da' pai, samană cu tete"
Of, acum urmeaza intradevar cea mai grea parte a acestui serial: descrierea copilariei mele. Dupa cum bine v'ati dat seama, tot acest serial se bazeaza pe istoria cat se poate de obiectiva (cu mici scapari) a moșului meu, a batranului meu Cismaș Ioan, Băltău din Tânărog. Mi'a fost greu tare sa scriu toate astea, dar el trebuie sa ramana imortalizat.
A fost vara si cald, senin cu mult Soare cand mama mea, Cornelia, m'a nascut in maternitatea din Sighisoara la orele 0840, in 29 ale lui cuptor. Taica'meu a venit "cu sirena pusa" ca sa'si vada odrasla nou-nascuta, iar cand a ajuns la maternitate i'a gasit pe mosu si unchiu Ilarion (cel mare si cel mic) plangand de fericire. Pentru ca seman cu Pihie, cu Baltau al batran. Si pe masura ce'am crescut mi s'a spus ca din ce in ce mai mult seman cu el (psihic vorbind). Prin urmare, taica'meu a luat o decizie pe care maica'mea a aflat'o de abia peste cateva luni, legat de ce scrie in certificatul meu de nastere. Si asta va ramane o chestie tabu pentru foarte multa lume. Copilaria mea a fost mai mult decat superba. Am spus'o de multe in acest blog si-am s'o spun ori de cate ori este nevoie. Am fost inconjurat mereu de oameni buni si darnici in chilie, la mine. Gabi, fata lui Ilarion a avut grija de mine cand bunicii mei erau amandoi plecati. Unguroaicele imi faceau prajituri si torturi marete de ziua mea, prajiturile mele preferate fiind "ișlerele" pe care le facea tanti Mari (Mori in fonetica, cu accent pe "i"). Iar "doamna tușă" cum ii spun eu tusii Anicuta (fata Marioarei) mi'a fost educatoare la gradinita si m'a protejat mereu de cei ce aveau sa devina ulterior prostii satului. Spre deosebire de maica'mea, eu am crescut si am fost invatat in legea de'acolo, cu frica de Dumnezeu, cu dragostea fata de pamant si ploaie. Cu sapa si cu coasa in mana. Pe cand aveam eu 3 ani, colectivul din sat s'a desfintat (a cazut comunismul) si oamenii si'au recapatat pamanturile pe care le'au avut dinainte de '50. Si cu toate astea, tot satul lucra pentru doi oameni: ing. Șovrea si Lascu, care conduceau SMTul. Tot pamantul de'acolo se lucra: sfecla, pitoce (cartofi), cucuruz (porumb), vie etc. Toti lucrau cu drag si spor, pentru ca era pamantul lor si e o rusine sa'l lasi nemuncit. Cel putin era. Acum buruienile cresc fara nici un fel de jena pe pasuni si pe unde ar trebui sa creasca de'ale gurii. Sapam printre randuri, mosu facandu'mi o sapa mica si faceam ceea ce puteam si eu. De regula o ajutam pe bunica'mea care mergea mai incet, eu avand o flebete pentru ea, ca m'a crescut. Mosu, un om ceva mai aspru si mai dur, se incalzea cand trebuia sa imi puna mana pe burta atunci cand ma durea, sau imi citea povesti din Biblie, sau imi spunea povesti din sat. Legenda "Chietrei (pietrei) Zmeului" n'am s'o uit niciodata, cat de frumos stia mosu sa mi'o povesteasca. Cateodata vara, mergeam cu mosu si cu cainele la pazit de Glorii, Gloria fiind o masinarie imensa pentru mine in acea perioada, care culege graul si ovazul de pe dealuri. Alea erau cele mai interesante nopti, cand dormeam sub cerul liber plin de stele si mosu imi povestea tot felul de lucruri care au fost prin sat, cu grofii si cu rascoale, cu tete, cate si mai cate. Caldura focului, respiratie batranului Haiduc si povestiile mosului cand pazeam Gloria prin Dumbravita n'am s'o uit nicicand. Toamna mergeam cu mosu si cu mama Lena (cum ii spun eu bunicii), la cules de pitoce ori cucuruz. Mergeam cu caruta departe de sat si umpleam caru cu ceea ce ne oferea pamantul lucrat cu migala de catre toti Băltăii, ca se ajutau intre ei ca fratii. O data m'o acoperit mosu cu știuleți in caruț ca sa nu ma ude ploaia si sa nu care cumva sa'i raceasca ficioru'. Tare mandru era cu mine si ma baga la inaintare ori de cate ori avea ocazia, ca se falea cu mine. In zilele negre ale satului, cand steagu' negru atarna la poarta cuiva, mosu meu si cu ceilalti barbati din sat mergeau in țintirim (cimitir) sa sape groapa, pentru ca cel mai probabil intr'un fel sau altul erau rude sau prieteni sau colegi de serviciu. Un deal intreg o ingropat bunicu'meu. N'am sa uit ca odata la sapatu' gropii m'am dus si eu si'am vazut pentru prima data o caprioara care statea la cativa metri de mine, dar tot asa n'am sa uit cum unchiu Nicu (unul din fratii lu' mosu) certandu'se aprig cu mosu o vrut sa ma tape (arunce) in groapa. Acum rad gandindu'ma la toate astea, dar atunci am fost de'a dreptul ingrozit. Certurile intre frati erau ceva la ordinea zilei, mai aveau un pic si se bateau, dar intotdeauna peste cateva minute se pupau si isi strangeau mainile, pentru ca nu era bine sa te certi cu fratele, in special cu cel mai mare. "Mah, tu sa taci, ca tu esti mic!" ii spunea mosu lui unchiu Ilarion care avea 50 de ani! "Pai cum mah Nute is mic... cat sa fiu tot mic?" "Pana mor io, tu esti al mai mic! Si dupa ce mor io tot al mai mic ramai!" i'o raspuns mosu, intr'o discutie ceva mai aprinsa la mine in bucatarie.
Anii au trecut, si la 7 ani am plecat din sat luat cu forta de ai mei parinti. 2 ani am fost mut si socat, pentru ca stiam ca Nelu si Cornelia imi sunt frati si sora, nu mama si tata. Mama si tatal meu era Lena si Baltau, nu altcineva!?! Mi'a fost greu sa accept ideea ca toti copiii de'acolo alaturi de care ma jucam locuiesc acolo. Mi'a fost greu sa accept ca draguta mea din copilarie, fata lu' Nuțu Zenii, Andreea, traieste acolo si ca poate oricand sa mi'o fure cineva cat is io plecat la scoala. Abia asteptam vacanta si sa vina mosu sa ma ia sa mergem cu trenu acasa. In autobus, de la gara si pana cand ma dadeam jos, toata lumea venea si ma saluta si ma indragea, pentru ca mosu meu si bunica mea au avut grija mereu sa ma faca sa fiu om bun si bland cu toata lumea (viata din porcaria asta de oras m'a adus in stadiu actual). Vara sapam si greblam cot la cot cu el, toamna culegeam roadele pamantului cot la cot cu el, iarna ma chema in bucatarie sa sfârniu cot la cot cu el (sfârnitul e procesul prin care se iau boabele de porumb de pe știulete). Ar trebui sa fac un serial numai cu ce am facut eu in copilarie ca sa elogiez asa cum se cuvinte acesti doi oameni, Lena si Nuțu din Tănărog.
Pace Lumina si Iubire va doresc!
- va urma -
in memoria ta
.jpg)
