Epopea unui sat si neam IX

"... și mi'e atât de dor de tine, mă moșule mă!"

Am inceput acest serial prin a prezenta pe scurt viata unui om si viata unor oameni care pe mine m'au marcat si m'au influentat, oameni alaturi de care am crescut si oameni de la care am invatat niste lucruri. Dar mai presus de toate a fost el cel care mi'a aratat lumea, mosul meu.

Ultima dimineata a lui in casa sa a inceput cu lacrimi. Pe la 5 mama Lena intra in camera unde zacea mosu si plange. Cuvintele ei putine si atat de pline de inteles si cu atat de multa dragoste sunau ca alamele cand sunt lovite in sufletul meu. Cu o mână pe coparșău si cu una pe cel care peste 50 de ani i'a fost alaturi, mama Lena plangea tacut si mocnit. Cred ca intelegea ca orice zbatere si orice chemare nu'l mai face pe cel dintre scanduri sa se ridice. Apoi mama mea incepe sa planga, asa cum plange maica'mea, cu respiratia taiata. "Taticuleee!" striga ea, dar cel care ii raspundea la acest cuvant era inert acolo, parca cu un usor zambet.
Cand m'am dus eu acolo era frig si dimineata. Minile lui cele mari si noduroase, brazdate de'a lungul timpului cu taieturi de la munca cea mai sfanta a lui, tineau intre ele doua monede pentru vames. Parca isi mai revenise la culoare mosu' si parca era asa cum il stiam eu: ca un voinic si un om bine facut. Ochii si un colt de gura il faceau sa para ca zambeste, dandu'mi o liniste interioara care m'a mai calmat pentru moment. Cat am stat acolo mosul meu m'a ascultat, n'o mai zis nimic, nu m'o mai criticat asa cum o facea de multe ori si pe buna dreptate, nu mai dadea din mana in semn de deznadesde si negare, nu se mai uita adanc in mine ca sa ma faca sa tac si sa nu mai vorbesc despre lucruri care nu se cad a fi vorbite. Mosul meu era acolo, tacut. Pielea lui cea rece si rigida ma infricosa si ma trimetea cu gandul la groapa in care o sa fie asezat, caci din pamant suntem facut si in el ne intoarcem intr'un final, lasand sufletul si harul sa se intoarca la Tatal a toate creator.
Casa a inceput sa se umple repede, coroanele stateau atarnate pe via pe care tot el a sadit'o. Pe unul dintre cei doi preoti care au slujit ultima lui slujba in locul vietii sale l'a plimbat pe la mare cand eram eu mai mic iar el nu purta Biblia in mana. Si cum mosul meu statea in curte, in coparsaul ce avea sa'i fie patul de pe urma, acoperit fiind de tesatura aia alba, in lumina Soarelui care era sus de tot pe cer, mosul meu parca se pregatea de insuratoare. Alegoria moarte-nunta pentru mine a capatat un nou sens si o noua forma. Lumea era acolo toata adunata si se uita la el si poate ca multi se gandeau la episoade cu el. Iar el statea acolo, parca si zambea, iar mireasa lui era Moartea. Drumul de'acasa, ultimul lui drum prin sat spre cimitir trecea prin fata caselor celorlalti frati la care s'a oprit pentru un ultim salut. Atat de scurt mi s'a parut drumul asta, atat de rapid si parca atat de cretin.
Groapa mosului meu era facuta de azidimineata. Nimeni din sat n'o facut'o, ci firma angajata pentru astfel de evenimente. Ce ironic mosule, ai sapat un cimitir intreg si acum cand tu trebuia sa fii lasat in pamant nimeni nu a facut'o. E ingropat aproape de drum mosul meu, langa fratele si sora lui, langa cumnati si unchi. Femeile si barbatii dupa ce mosu a fost lasat in groapa intunecoasa au facut un lucru pe care am inteles ca rareori se intampla sa'l faca - au cantat. Au cantat o priceasna, un cantec de jale ca si cum mortul ar canta'o. Pana si tatal meu a plans.
Mosul meu este de'acum amintire pentru mine, o amintire vie care traieste in sufletul meu si ma vegheaza de pe biroul de unde'mi desfasor activitatea. Si'acolo, ca si acasa, el sta in acelasi costum si zambeste usor, diferenta e ca are ochii deschisi.
Daca ti'am gresit cu ceva, rogu'te de ma iarta. Iarta'ma oricum omule pentru ca puteam sa fac mai mult si n'am facut nimic, pentru ca voi purta in mine o vina pe care nimeni nu o sa mi'o scoata decat tu.
Ramai cu bine!

Pace Lumina si Iubire!

- sfarsitu's'a -

in memoria ta, moșule!

P.S.: am cules priceasna pe care oamenii au cantat'o la cimitir.

In groapa intunecoasa

Pe mine ma bagati

Apoi plecati acasa

Si singur ma lasati

De am fost bun ori rau

Sa nu ma judecati

Ca judecata mea

Si voi o veti avea

Nimic din asta lume

Nu ducem in mormant

Doar cruce de mi’or pune

La cap langa mormant

Cand dorul va va cuprinde

Aici ma gasiti

O floare langa cruce

Atat sa’mi rasaditi

Pamantule, pamant

Primeste trupul meu

Si tu Parinte Sfant

Primeste sufletul meu