"Nuțe, da' di ce mă lași sângură în margineeee!"
In incercarea mea de a dormi noaptea am vrut sa ma linistesc spunandu'mi ca e mai bine asa si incercam sa'mi aduc aminte de toate cele petrecute cu el. N'a fost de nici un folos. Inima imi batea mult prea tare si miile de voci din capul meu nu'mi dadeau pace. Imaginea bunica'mii cu fruntea lipita de scandura sicriului, tacuta si cu fata trista mi'a ramas in cap si nu m'a mai lasat deloc sa respir.
A doua zi, cand inca Soarele nu aparuse dupa coama dealului, toti eram in picioare. Am incercat sa par tare, am incercat sa fiu mereu in picioare ori de cate ori trebuia. Stiu ca el asa si'ar fi dorit. In pyjamale, cand nu m'a vedea nimeni, am intrat in camera unde dormea el si'am stat acolo pe un scaun langa capul lui. Stiam ca ma aude, stiam ca este undeva pe langa mine, stiam ca va intelege.. I'am spus tot ce urma sa i se intample, toate cate or sa pateasca trupu'i greu si rece de'acum, dar si sufletul bun care a lasat intr'un final materia bruta si s'a ridicat la Creator. Ziua am inceput'o filosofic si asa avea sa se si termine. Pregatirile de priveghi erau in toi, rudele ajutandu'ne sa terminam toata treaba care era de facut si sa respectam randuielile de'acolo. Greul cel mai greu incepea sa'si faca aparitia prin persoanele care veneau din tot satu' sa'si aduca un ultim omagiu celui care a fost un om iubit si respectat. Pana la inceperea sărăcustei, cele 3 camere mari (zic eu) si curtea erau neincapatoare. Niciodata n'am vazut atat de multa lume la noi in curte. Macar de'ar fi fost dintr'un motiv de veselie. Preotul din sat a venit si'a ingenunchiat in fata Bibliei, la picioarele mosului. Il priveam cu mila si cu dispret, cu bucurie si ura in acelasi timp. Avea sa'mi linisteasca sufletul batranului adormit dar si sa mi'l ia de langa mine. Dar el nu avea nici o vina, nu'si facea decat datoria. Apoi mi'am adus aminte vorbele lui unchiu' Nicu, care'mi zicea ca era el si cu Marioara, Ilarion si cu Gena si parca si Marioara (sora) la noi acasa sa vada ce mai face batranul meu. Indoiosat, Nicu il cheama pe domnu' parinte sa'i ceteasca. Si'o venit parintele, o venit de i'o cetit, s'o rugat mult la 'al de Sus sa'i aline suferinta. Mosul meu s'a stins la circa 10-15 minute dupa ce parintele o plecat de la noi, adica la orele 1630. De'asta imi priveam nanasul de botez cu bucurie si mila pe de'o parte. A linistit sufletul batranului o data pentru totdeauna. Iar acum, in timpul slujbei din a doua seara, a facut toata slujba, citind toate cartile si toate pasajele. In toata agonia mea eram atent la ce zicea el. Lacrimile de durere, lacrimile inabusite ale mele m'au scurs si m'au vlaguit de energie. Apoi, cand totul s'a terminat, cand toata slujba s'a terminat iar eu eram daramat de suparare si necaz, mosul meu mi'a zambit (revin cu detalii intr'un alt serial legat de suflet si moarte). M'am bucurat atat de mult, mi'a fost atat de bine atunci in acea seara incat am reusit sa zambesc, sa'mi ridic coltul buzelor. Cu toate astea stiam ca este ultimul lui somn in aceasta casa, si ca orele petrecute alaturi de el, de imaginea lui glaciala de'acolo de unde era, erau din ce in mai putine, minutele scurgandu'se enervant de repede.
In fumul de tigara, steagul negru lucea in fata mea. Inert, imobil, statea acolo si lucea, zicandu'mi parca ceva..., cum ca el nu este negru si nici alb. El este doar un simbol si nu are nici o vina. Ziua e negru, noaptea rece il face alb, dar el mereu va spune cand o familie este indurerata. Prin fumul de tigara, steagul ala ma obseda.
Pace, Lumina si Iubire va doresc
- va urma -
in memoria ta.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu