Politically Incorrect 2

Ca o continuare a postului de ieri vin sa va impartasesc o rezolvare partial color din cadrul facultatii mele absolut stupide. Ziua a inceput destul de frumos, cu o reintalnire si un ramas bun al bunei mele prietene Diana, fata desteapta si isteata care pleaca in Germania sa'si termine studiile, neramanand ca bou' de mine in structurile birocratice si absolut cretine (cretinism = boala ereditara) din Romania. Discutii la o cafea respectiv ceai cald de dimineata, cu un joc frumos in care se era frantuzoaica (numai ei stiu sa bea cafeaua de dimineata) iar eu jucand rolul unui londonez (ceaiul pe care'l comandasem). Imbratisari calde, cuvinte dragi si promisiuni inainte de despartire, toatea astea aveau sa lase pe fatza mea un zambet frumos si strengaresc. Calmul dinaintea furtunii. Traficul de dimineata nu'i frate cu bucuresteanul, dar asta e alta poveste, norocul meu ca mi'a dat mama suficienta minte incat sa merg pe doua roti. Ajuns la facultate, imi fac o intrare frumoasa si maestoasa la decanat. Decanul, sedea pe un fotoliu, neridicandu'si fundul pretios sau macar ochii aia goi sa vada cine a intrat. Probabil ca de la pozitia capului a observat ca sunt niste blue jeansi albastri si cu niste Convershi la fel de albastri si'o fi zis ca'i vreun ametit. Ametit ameti, dar ametitul asta nu'i ca orice ametit! El este sperietoarea sperietorilor, razmetul razmetilor, cel mai nesimtit si tupeist personaj pe care facultatea a avut bunavointa sa'l aiba. Imi spun numele clar si asezat, tocmai pentru a da o importanta si mai mare egoului si orgoliului meu. In cele din urma dumnealui are bunavointa sa'si ridice ochii, corpul inalt si cred ca si hidos, iar mai apoi tonul vocii care nu era pe placul meu. I'am spus la inceput calm iar apoi progresiv ca eu am venit cu ganduri pasnice, cu fata luminata, dar daca este cazul si nu ne intelegem omenste am si eu plamani sa urlu. Si'atunci toata facultatea o sa stie ca din decanat se aude vocea mea si'a lui, voci care urla pentru a'si delimata si marca un teritoriu inexistent. S'a asezat pe fotoliu, vazandu'si in continuare de semnat carnetele pentru studenti, expediendu'ma pe un ton calm si sictirit (ceea ce le doresc si eu lor), spunandu'mi ca are treaba si ca am intarziat. Am iesit la fel de vijelios cum am si intrat in decanat, de data asta fara a'l saluata dar arucandu'o o privire sper eu terifianta, cu multe mesaje pe care sper ca le'a primit si inteles totodata!

Intr'un final, totul e bine cand se termina cu bine, prodecanul asigurandu'ma ca se va ocupa personal de caz si ca se vor rezolva lucrurile, si ca intr'un final totul o sa fie ok. "Doamna prodecan (still, de ce trebuie sa fie pro decan? :)) ), degeaba scoatem cuiele, gaurile raman!"

Le urez traditionalul Hai sictir! -  da bah, e tiganesc, e turcesc defapt, dar un asemenea cuvant exprima cel mai bine sentimentele de mila si repulsie pe care astia au avut bunavointa sa mi'l transmita in cateva zile si in cativa ani - iar voua va doresc sa nu aveti probleme de'astea niciodata si sa nu fiti pusi in situatia in care trebuie sa ajungeti la nivelul cel mai inalt pentru a va face dreptate!

Pace Lumina Iubire va doresc tuturor!