Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările

vineri, 19 august 2011

Biserica daramata

Dupa ce se vor mai linisti putin apele pe la mine prin cap, voi incepe o serie de postari legat de daci. Intamplator sau nu, am fost rugat de niste oameni sa tin o mica prelegere despre daci in cadrul unui eveniment. Prin urmare mi'am scos de la naftalnia sfintele mele carti si am inceput sa le recitesc pentru a'mi improspata memoria.

Ceea ce vroiam sa scriu in acest postblog o sa fie intr'o stransa legatura cu serialul ce urmeaza sa vina. Am vrut in mod deosebit sa ajung la parintele Arsenie Boca si sa aprind doua lumanari. Una pentru cel care a fost un OM si alta pentru cel ce reprezinta OMul. Au trecut mai bine de 6 luni de la evenimentul peste care trebuie sa recunosc ca n'am reusit sa trec, de care n'am reusit sa ma eliberez. Parintele Arsenie Boca este inmormantat la loc de cinste la manastirea unde a slujit si a propovaduit iubirea vesnica, manastirea Prislop. O manastire de maici, o manastire simpla si frumoasa, o manastire care are un naos si pronaos extrem de umil. O manastire care te uimeste prin simplitatea ei dar si prin ceea ce se gaseste in ea: nimic. Daca esti obisnuit sa gasesti picturi prin biserici, ei bine aceasta nu are. Si intr'un fel este mai bine, pentru ca acolo te poti oglindi numai tu, persoana ta, floarea ta si divinitatea la care iti versi amarul. Manastirea este inconjurata de copaci, de o padure imensa, deasa, de o padure care nu'ti poate oferi decat aer curat si sa o viata superba. Pe crucile din cimitirul manastirii n'am putut sa nu observ ca media de varsta era de 80 de ani. Si cu toate astea Biserica s'a denaturat. Chiar daca ea intr'o forma sau alta este intr'o osmoza cu natura, Biserica s'a denaturat. Nu vorbesc in caz particular aici, ci in general. Dar revenid la manastirea Prislop, atat de multe interdictii cate am vazut aici n'am vazut si nu am simtit (ceea ce este si mai grav) la nici un asezamant monahal. Cuvantul de baza acolo era NU. "NU CALCATI IARBA" "NU INTRATI" "NU FOTOGRAFIATI"... NU nimic. Intrebandu'i pe cei cu care am fost, am primit un raspuns cat se poate de monden: "domn'e, tre sa fie ordine si disciplina!". Ei bine, lucrurile nu stau chiar asa. Biserica este un loc unde te duci sa te reculegi, unde te duci sa te rogi si unde te duci sa te simti bine si sa ai o discutie cu tine. Biserica nu face altceva decat sa iti provoace alchimia. Teoretic, ca practic stam tare prost. Biserica este casa Domnului, iar OMul este Templul lui! Invatati asta!

Pace Lumina si Iubire va doresc tuturor!

luni, 15 august 2011

RoTrip

Am organizat cel mai mare traseu facut de mine vreodata. Bucuresti - Transalpina - Hateg - Valiug - Orsova -Tg Jiu - Brezoi - Bucuresti. Sunt 2000 de kilometri pe care i'am condus fara nici un fel de oboseala. Oboseala se instala brusc, seara. Ma trezeam cu 2 pahare de vin, apt pentru inca 1-2 ore de ras si voie buna. Ca un facut parca, de fiecare data cand plec in concediu am foarte putine ore de somn, pentru ca las bagaju pe ultimii 10 metri :)) si nu apuc sa dorm decat 4-5 ore. Am reusit sa vad ce foarte multi doar au visat, sau asa cum Andreea zicea, "am reusit sa vad ceea ce vedeam doar pe harta si poze".

1. In prima zi aveam ca destinatie Simeria. Am vazut manastirea Govora, care m'a lasat rece. Nu scria nici un fel de istoric, nimic. Te duci, vezi, si pleci de'acolo la fel de pacatos. Apoi intram in tinutul Horezului. Manastirea Horez este o ctitorie a lui Brancoveanu, in stilul specific. Albul ala de pe biserica si florile alea roshii care inconjurau zidurile ei dadeau o culoare frumoasa, mai ales ca cerul era nehotarat. Vedem apoi un avanpost al Hurezilor, manastirea Polovraci. Pestera din satul Polovraci, pestera cu o adevarata istorie, in care salajuiesc nu stiu cate mii de animale zburatoare (batmani), te lasa sa vezi ceea ce au facut primii oameni din zonele astea. Pestera Muierilor care este mult mai renumita are si ea farmecul ei, prin camerele ei foarte mari si foarte frumoase. A urmat apoi cel mai frumos drum pe care eu am mers vreodata, iar cei de la Top Gear ar trebui sa vina din nou sa incerce soseaua Transalpina. Ceea ce va doresc si voua, pentru ca este absolut dementiala! Se pleaca din Novaci spre Ranca, se ajunge in Obarsia Lotrului apoi se merge mai departe spre Sebes. Drumul este in proportie de 90% asfaltat. Merita sa mergeti si merita sa va bucurati de ceea ce va ofera tara asta!
2. Cetatea Devei care este o ruina si care nu ofera altceva decat o panorama a Devei ar putea fi mai bine ingrijita si de ce nu, refacuta. Castelul Huniazilor iti ofera placera de a te simti cu adevarat in perioada secolului 15, un castel destul de bine ingrijit. Poti gasi acolo simboluri care iti aduc aminte de vremea stihiilor si a dragonilor, poti gasi legende, dar ce este cel mai frumos este ca poti sa te transpui in epoca armurilor groase. Au urmat apoi cetatile stramosilor daci, cu predilectie Sarmisegetusa Regia si Ulpia Traiana; dezolant, si'o sa revina in urmatorul post cu asta. Biserica din Santamaria Orlea, cea din Densus, cea din Sanpetru si din Strei te pot minuna cu simplitatea lor si cu modestia lor, dar mai ales cu istoricul lor. Nu puteam rata Muntele Retezat, munte caruia i'am promis ca ma voi intoarce.
3. Noaptea la Valiug, cu o camera langa un rau si geamul deschis la camera nu face decat sa'ti odihneasca trupul. Apoi valea Nerei, si defileul Dunarii. Un traseu frumos.
4. Plimbarea cu salupa pe Dunare a facut ca aceasta excursie sa fie absolut dementiala. Valea Cernei ne'a trezit din molcomul Dunarii si ne'a incantat ochii prin relieful accidentat si impadurit. Apropo de padure, eu atata verde nu am vazut niciodata. Dealuri si munti intregi acoperiti de padure! Aer curat si voie buna! Manastirea Tismana, unde Tudor Vladimirescu a facut o tabara, casuta lui Brancusi si Coloana, Poarta sarutului si Masa tacerii.
5. Defileul Jiului pana la Petrosani apoi dreapta spre Valea Oltului, traversand drumul din prima zi.

Un traseu lung, dar un traseu care ne'a energizat, un traseu care ne'a descoperit, un traseu care ne'a linistit, un traseu care ne'a facut sa ne unim si sa ne descoperim, sa marturisim si sa ne faca se ne iubim mai mult decat era deja stiut. Ceea ce va doresc si voua tuturor!

Pace Lumina si Iubire

luni, 18 iulie 2011

Vino sa visam sub apa!

Prima Vama din anul asta. PRIMA! Din mai ma tot chinui sa ajung! Simt nevoia de autostrada din ce in ce mai mult, sau macar ridicarea limitei de viteza la 70 km/h prin sate. Vama este aceeasi si parca e schimbata. Defapt clar e schimbata. Mi'aduc aminte ca hotelul ala dubios din spatele Expiratului era foarte departe. Acum sunt constructii noi in jurul lui si chiar mai in sud. Ceea ce inseamna ca Vama s'a marit si a devenit ceva mai comercial. Preturile? Oh Doamne..., nu vreau sa'mi aduc aminte. Raportul calitate/pret lasa de dorit. Dar Vama nu inseamna toate astea, Vama inseamna prieteni, amici, flirtul ascuns printre oameni, Vama inseamna focalizarea Lunii in incercarea de a avea un punct fix in spatiu, Vama inseamna scoici prin nisip, Vama inseamna sa traiesti frumos. Alice, Alex, Ioana, Alexandra si nu in ultimul rand Simelia, toti au trait Vama, iar 3 dintre ei au primit botezul Vamii. Concluzia generala a ceea ce s'a'ntamplat este ca Vama este ok, un loc placut si un loc unde poti sa vezi si sa cunosti destul de multe lucruri si multe chestii. Nu prea am facut poze. Am fotografiat rasaritul Lunii, sunt curios cum o sa se vada, pentru ca a fost o luna mare si roshie si plina si patrata si de toate. Ceea ce am vazut nou prin Vama au fost hoteluri si crashme noi. Fitzoshii si fitzoasele sunt tot alea, sunt tot acolo, sunt tot dubioase.

Pentru cei ce blameaza Vama, Vama este in suflet. Spiritul tau de vamaiot este in mintea ta!

Pace Lumina si Iubire!

miercuri, 8 iunie 2011

Pamantul

"Ce parere ai despre mersul descult, pe pamantul unde m'am nascut?" m'a intrebat el?

Omul este o punte de legatura intre Cer si Pamant, i'am raspuns eu. Ce poate fi mai bun si mai frumos decat sa simti fiecare pietricica si fiecare fir de iarba sub talpa ta? Pentru asta este Pamantul, pentru a fi mangaiat de talpa ta. Cand eram mic, l'a mine'n sat era un vecin ungur care fie vara fie iarna el mergea descult prin sat. Omul asta nu a racit niciodata si nu a patit nimic niciodata pana cand a murit. Pamantul lui l'a chemat repede, dupa un AVC nu l'a lasat sa sufere si sa'i faca pe altii sa sufere.

Imbratiseaza un copac, asculta'i cuvintele, asculta'ti Pamantul si lasa'ti Cerul sa'ti umple inima, facandu'te sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Lasa'ti energiile sa'ti invaluie trupul si sa te faca sa simti cu adevarat Viata pentru a te ferici de ea. Bucura'te de Viata pentru a putea primi Moartea asa cum batranii stiu sa o faca, asa cum ei stiu sa priveasca moralitatea Pamantulului si Cerului, cu povestile lor si pildele lor asa cum trebuie.

Bucurati'va de ceea ce Pamantul va ofera.

Pace Lumina si Iubire!

miercuri, 1 iunie 2011

Traiesc!

Traiesc stati linistiti! N'am mai scris demult spre nefericirea mea si asta ma mahneste tare mult. Mi'e dor de momentele in care aveam timp sa scriu si sa gandesc tot felul de propozitii unele mai ironice si mai intepatoare decat altele, in care aveam timp sa ma mai uit la TV si sa injur pe oameni care ba_se_scula'ra si multe alte lucruri. Spre fericirea mea am destul de mult de lucru cat sa nu mai am timp sa scriu, ci doar o iesire mica cu bicla prin oras, o chitara sau un vin. Daca as mai si scrie, ar fi prea de tot si prea mult ca sa pot a doua zi sa o iau de coarne.

N'am mai scris demult si nu s'au intamplat evenimente prea multe prea notabile. Si cu toate astea, s'au intamplat unele zdravene.

Pe locul trei ca importanta s'a clasat poate cea mai noua si ultimul membru al trupei Isolier Band, sper sa se lipeasca de noi si sa fie totul intr'un ceas bun.
Pe locul doi a fost o intalnire cu cei cativa colegi de clasa de liceu care au binevoit sa isi miste fundurile lor importante spre a se pupa cu fostii colegi de clasa. A fost o intalnire dupa 5 ani de liceu si ce'am putut vedea dupa 5 ani e ca ne'am schimbat total si deloc. Adica ne'am schimbat prin faptul ca ne'am mai ingrasat sau slabit, ne'am lasat par pe fatza, l'am mai tuns pe ala de pe cap, unii si'au mai dezvoltat plamanii altii fundul.. dar creierul este acelasi. Ne'am mai maturizat un pic, parca ne distram altfel si parca vorbim altfel, dar suntem la fel de tampiti ca in anii de liceu. Sau poate doar noi intre noi asa ne comportam.
Pe primul loc se afla prima bere cu tata. Si prima tigara fumata cu el care nu era la nervi. Dar prima bere cu tata a fost dementiala. S'a intamplat cand nimic nu anunta asta, dar s'a'ntamplat. Micile bucurii ale vietii pot veni si dintr'o halba plina cu un lichid cu bule si galben. A fost poate una dintre cele mai dementiale. Ceea ce va doresc si voua! Mici placeri ale vietii care sunt de'a dreptul frumoase!

Pace Lumina si Iubire!


miercuri, 11 mai 2011

Ce au ei si noi nu 2.1

Cine ar mai face nebunia asta ca mine? Sa petreci doar cateva zile cu cel mai bun prieten al omului (care nu e caine) si sa dormi ca un bou prin aeroport si autocar? Defapt nu sa dormi, ci doar sa stai pe jos. Trec peste episodul cu aeroportul ca e mult prea obositor. Pot doar sa zic ca nu mai vreau sa petrec o noapte in aeroport, din cauza de curent si din cauza de galagie. Drumul din Gatwick si pana in London l'am facut cu trenu. Oh Doamne si ce tren si ce expres! Cum frate sa mergi ca si cum ai cara niste cartofi? Un tren cu vagon ingust, plin de oameni si care merge cu o viteza de speriat pentru niste shine de tren destul de aiurea. Dupa ce am luat autobusul care sa ma duca in 6 ore parca spre Newcastle m'am mai linistit. Stiam ca ce a fost mai greu a trecut si ca pot sa dorm. Incearca tu sa dormi pe niste scaune care nu se rabateaza, pe o autostrada care nu e lina si pe o autostrada care nu are noima: astia circula invers. Intr'un final am reusit sa ma trezesc, imi impuneam sa ma trezesc si culmea am reusit. Si ce am vazut mi'a placut: ferme mari cu vaci si cai frumosi (șasă cai frumoșși) dar si oi care stateau pe iarba, o iarba verde faina si bine curatata. Peisajul nu e cine stie ce in ansamblu lui, adica nu se compara cu ce poti gasi pe continent; in definitiv, Anglia e o stanca. Cat despre NC, nu are stil arhitectonic, nu e cine stie ce. E jegos, sunt tigari pe jos si nu numai, sunt gunoaie si si nu are ceva interesant ca arhitectura. Poate doar podurile care sunt foarte frumoase si mari si luminoase, dar cam atat. Eh, dar nimic din toate astea nu se compara cu viata de noapte/club de'aici. Atatea fete dezbracate n'am vazut in nici un club din orice tara vizitata. Tipe care sunt imbracate foarte sumar, toate sunt in tocuri dar nu toate stiu sa mearga, grase sau slabe, n'au nici o problema sa'si de'a jos chilotii si sa iti ofere cateva minute de sex salbatic. Iar tipii..., well, astia sunt bisexuali! Si cand se ling cu o tipa cand cu un tip. Cea mai dura faza a fost cand o gasca de de'astia si'au dat jos chilotii si au inceput sa danseze cu catargu in jos (macar atat), inconjurand o gagica care mai avea un pic si welll, se lasa cu orgie! Te imbeti foarte repede in club, si dupa ce ai dat pe cat cateva pahare de whisky esti numai bun de petrecere! Viata de noapte e odioasa, dar in momentul in care este ametit parca toate lucrurile iti sunt normale. Iar cand langa tine ai pe cel mai bun prieten al omului, nimic nu poate strica lucrurile si mersul lor nomal si frumos. Pentru ca in definitv, el este cel mai bun prieten al omului, iar omul este mereu fericit cand prietenul ii este langa si este mereu fericit cand il are aproape! Ceea ce va doresc si voua!

Pace Lumina si Iubire

- va urma -

sâmbătă, 7 mai 2011

Ce au ei si noi nu avem 1.4

Curatenie si bunul simt sunt cuvinete de baza pe'aici. Te asculta, te indruma, iti arata, iti zambesc tot timpul sunt mereu cu zambetul pe buze si tot timpul stiu sa fie frumosi. Sunt inebunit de cate biciclete am vazut si de cum oamenii merg pe ele mai mereu. Ca in orice oras, exista muzee si exista cladiri interesante care au o istorie mareata in spatele lor. Cand ma gandesc ca au refacut aproape in totalitate acest oras monument, dupa al doilea razboi mondial, nu'mi vine sa cred. Pentru necunoscatori, Jena este un oras universitar unde 20% din populatie este studenteasca. Poate nu va dati seama, dar 20% inseamna foarte multi. Daca mergi pe strada n'ai sa vezi decat fetze sub 3o de ani. Tineri imbracati frumos, asortati si mereu veseli. Toti poarta castile in urechi si merg cu ochelarii de soare spre diverse lucuri din oras. Tot pentru necunoscatori, aici se produc fantasticele lentile Carl Zeiss, lentile pe care le poti avea si pe un smartphone. De'aici NASA isi ia sticla pentru telescoapele lor imense, de'asemenea si lentila. Dar ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca aici este primul si totodata cel mai vechi planetariu din lume. Nemtii s'au gandit sa'l faca pe la inceputl secolului trecut, planetariu care functioneaza si astazi, care este refacut si amenajat frumos. Am fost si eu acolo si am vazut un show frumos pe muzica de Queen, cu stele si planete si videoclipuri ale bandului.

Oamenii astia stiu sa traiasca, oamenii astia au habar de cum sa'si managerieze viata si sa se poata bucura de ea. Din pacate, toate cele mai de sus ar putea exista si pe la noi, dar din diverse motive ele lipsesc cu desavarsire!

Pace Lumina si Iubire va doresc

- va urma -

miercuri, 4 mai 2011

Ce au ei si nu avem noi 1.1

Ahhh, concediu! Un lung si interesant concediu, un lung si foarte cult concediu. Vizitarea a doua tari singur de nebun dar cu tinte precise, si poate cu ceva lucruri noi de invatat.
Prima plecare din Bucuresti. Inca o data as dori sa pun la acel minuscul si minunat aeroport, dar plin de tigani si plin de oameni care habar n'au sa se comporte. E o aberatie ce se intampla acolo si e o totala lipsa de respect, e neiluminat, nu e aerisit (PUTE BAH!) iar autobusele de ne duc la avion sunt absolut de tot rahatul. Practic, sunt niste autobuse care pot intra si prin Bucuresti. Zborul pana la Koeln a fost ok, dar cam plictisitor. Ne'am pus de'asupra plafonului de nori si n'am mai vazut nimic. O data mah sa zbor si eu sa fie senin si sa vad si eu pamantul pe sub mine. Eh, mai incerc. Cand am coborat sub nori si am vazut Germania am fost extrem de uimit. Atat de frumos au stiut astia sa'si aranjeze astia satucele/oraselele prin padure. Ma gandeam ca ce viata sanatoasa au astia, stand tot timpu' langa padure si avand mereu aer curat. Din Koeln am luat trenul spre Jena, cu 2 schimbari (Frankfurt si Weimar). Ce am putut sa vad din Bonn si pana in Frankfurt am ramas masca. Am mers pe firul Rhinului, si a fost extraordinar. Uimitor cat de frumos au stiut astia sa faca soselele si trenul, astfel incat sa si vezi ceva cand te plimbi pe'acolo. Tot felul de castele si castelute si turnulete de o parte si de alta a apei. M'am indragostit de acea zona efectiv. Iar daca drumul din Bonn in Frankfurt a fost entuziasmat, cel pana in Weimar a fost unul melancolic. Soarele in apus imi lovea fatza atat de frumos, campiile pline de flori galbene, dealurile lucrate, padurile aranjate.. Si apoi m'am gandit. Noi avem o tara cel putin la fel de frumoasa ca ei zic eu. Doar ca noi suntem ceva mai puturosi. Nu am vazut pe tot drumul zone nelucrate! Ori era padure, ori era aratura, ori deja era cu rasaduri. Deci se poate. Se mai poate ca transportul feroviar sa fie unul bun si care sa te faca sa mergi cu el, se mai poate ca in tren sa ai conditii foarte bune (si am luat cel mai ieftin tren), se mai poate ca lumea sa fie primitoare si sa te ajute daca nu stii. Cine zice ca nemtii nu sunt oameni ok, se insala. Stii sau nu germana, te indruma asa cum stiu ei, intr'un germish (germana si engleza), oricum tu intelegi. Calzi, calmi, primitori, tot timpul cu zambetul pe buze. Nu se citeste pe fatele lor acea incruntare si oboseala romaneasca. Iar ei au luat'o de la zero dupa WW2. Ei au disciplina si respect, lucru care la noi exista, dar lipseste cu desavarsire.

Pace Lumina si Iubire!
- va urma -

marți, 26 aprilie 2011

Din toate cate putin. Dar esentiale

In primul rand Hristos a inviat si toate cele alea alea. Un salut parca din ce in ce mai in stil propriu.

Imi cer scuze, dar gratie unor factor externi cum ar fi munca, surfingul pe net si alte si mai altele, cand intr'un final ma linistesc, sunt mult prea obosit ca sa mai scriu cate ceva. Astept cu nerabdare sa treaca luna iunie, ma mai linistesc si eu pe'atunci. Asa ca va rog a ma scuza, dar nu voi reusi sa fac ce mi'am propus (minim 15 postbloguri pe luna) cu acest blog. Asa ca profit acum de ocazie sa scriu si eu despre una alta intamplate prin savana mea de la ultimul postblog incoace.

Domn'e, eu n'am sa scriu despre politica. Nu cat timp ne conduce un marinar chior care nu vede farul, avandul la babord pe cel mai pitic din Alba-ca-zapada si cei 7 strumfi. O sa concluzionez foarte simplu si foarte pe scurt starea mea cand vine vorba de politica si de ce mai aud pe realitatea sau A3: bleah! cah! si zgomult apei de WCu pe fundal. Imaginea este foarte comica, avand parte de impuritati organice sexuale debitate pe gura mea cand vine vorba sa le adresez ceva bun astor de ne conduc. Si am lamurit'o si pe asta.
O alta parte, mult mai interesanta, e ca mi'e bine. Mi'e din ce in ce mai bine. Am scapat de o problema care m'a tras in jos din punct de vedere psihic, eveniment care s'a produs prin februarie (vezi ciclul Epopeea unui neam si sat) si de care imi mai aduc aminte cu lacrimi in ochi, dar fiind oarecum cantonat in prezent. Prezenta unui pahar de vin rosu sec face bine in astfel de momente, cand lucrurile din capul meu incep s'o ia floricele pe campiiiiiiiii. Prin urmare, ma adresez mie in mod direct si special dar si tie care stii ce s'a'ntamplat si mi'ai fost alaturi atat cat te'am lasat: viata merge mai departe, invatand din urma si folosind ceea ce am invatat.
Luna mai este luna concediului pentru mine (e sfarsitul lui aprilie), avand in vedere ca timp de 2 saptamani voi fi plecat din aceasata lume de gogomani si ma voi distra bine in calitate de turist, invitat si prieten in doua tari dragi mie. Nu spun pe unde, nu spun cu cine si nu spun de ce, urmand sa postez pe blog daca am net chiar din timpul excursiei. Sunt doua saptamani in care ma voi detasa total de ceea ce inseamna viata din Romania si doua saptamani in care voi vizite si ma voi distra enorm! Sunt convins de asta si cu astfel de ganduri voi merge pe'acolo.
Din ciclul Du'te bah! am avut acum ocazia sa ajung pe platoul Bucegi. Cateva poze aveti aici mai pe la sfarsit. N'am mai fost demult, asa ca am facut o nebunie si am zis Hai! Cine aude asculta, cine vede se bucura. Si'acum pot sa incep sa turui? Dar vai!!!!!! Ce oroare! Indicator spre telecabine din Busteni gasesti doar daca ai GPSul cu tine sau daca stii pe unde e, altfel... faci ture ture pana ti se ia (cred). Mda, deci avem o tara frumoasa cu peisaje frumoase pacat ca nu e pe harta. Ajungem si la telecabina, parchez tanculetzu, si ma uit la cladirea aia. Domn'e, pentru prima data mi'a fost sila sa intru acolo. E aceasi cladire neambalata si nestilizata de pe vremea lui Dej, e aceeasi forma de casa nesemnalizata. Daca te duci acolo, nu vezi decat usa de IESIRE, pe aia de INTRARE trebuie s'o cauti. Intr'un final luam biletele. Scump, 64 de lei pana sus la Babele si inapoi? Cabina este aceeasi. E la fel de veche ca si cladirea, si e la fel de dubioasa ca si cladirea. Ma gandeam ca avem gondole noi si mai stiu eu ce chestii noi prin Moldova, traiasca'ne moldovencele de conduc Turismul. Allllooooooooooo!!!! Bah, blonda aia de la drept turistic ce dracu pazeste? Prima data Sinaia - Brasov si Constanta - Mangalia, apoi restu! Ca astea'ti aduc banii cei mai multi. Ma asteptam ca in cabina sa ne vorbeasca nenea ala de pazea usa sa nu ne aruncam, sa ne spuna ca pe aici e valea aia, ala e varfu ala etc. Am avut placerea sa vad o capra neagra. Si cam atat. Gunoaie la 2000 de metri altitudine ca si la 20 de metri altitudine, necivilizati la 2000 ca si la 20 si lista poate continua. Pentru prima data am fost dezamagit de ceea ce e pe platou, dar asta este alta poveste pe care o s'o spun intr'un alt postblog (defapt, serie).

Si vreau sa inchei in oglinda, adica daca salutul de inceput a fost unul tipic unui om care s'a saturat de atatea cordialitati inutile si fara speranta si fara aproape nici un pic de sens........

... va doresc sa aveti Pace sufleteasca, Lumina sa va arate calea si Iubirea sa va inconjoare. Macar acum de Pasti.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Romania care are talent

Citind zilele trecute postul Oanei despre Romania si despre cum vrea ea sa'si ea talpa, m'am gandit sa scriu tot despre Romania, dar intr'o forma mai buna. Trebuie sa spui si partile frumoase. Iar daca batranul Dan apuca sa'mi citeasca blogul, o sa inceapa diverse discute pe'aici.

Domn'e Romania e frumoasa. Sa o luam in primul rand geografic. Este o tara cu un teren accidentat si variat. Avem parte de desert si de delta, avem parte de munti si de mare, avem parte de dealuri si campii, avem parte absolut tot de de toate. Sa o luam in al doilea rand, din pct de vedere al oamenilor. Oamenii sunt ok. Sunt oameni simpli pe care daca ii iei si ii pui de'o parte, ii vine sa'i pupi. Fie prin naivitate fie prin modestie si fie prin calm, oamenii sunt foarte frumosi si foarte buni. Exista si de'ailalti, pe care eu ii pun in evidenta pe'aici, adica prostii si tampitii si cretinii (scuze fata de mamele lor) si cate si mai cate mi'ar veni pe la gura dar nu pot ca sunt un baiat decent. Dar si pe astia sa'i acceptam pentru ca si astia fac parte din noi, asa cum si desertul face parte din tara noastra pe langa multitudinea de rauri. Iar daca o luam din punct de vedere economic, si aici stam bine. Haideti sa fim seriosi. Magazinele sunt pline de oameni, terasele nu mai zic, pana si boschetarii stau la masa lor umila si'si beau berea cea de toate zilele. Peste tot, pe la toate popoarele exista frustrari si nemultumiri, numai ca aia stiu sa urle in strada si sa isi faca treaba asa cum trebuie. E adevarat, sunt si platiti pe masura, dar sa gandim un pic si puterea economica a tarii respectiva. Prin urmare, nici noi nu stam mai bine sau mai rau.

Este adevarat, nu stim decat sa ne plangem si nu stim decat sa plecam capul. Lipsa de initiativa este ceva care caracterizeaza romanul modern. Daca ii spui cuiva "Hai sa facem o revolutie!" iti rade in fatza si zice ca nu esti normal. Bah, intr'un fel asa si e. In '89, cand se impuscau aia pe strada ca tampitii, nu a fost o chestie creata de romani, nu a fost o chestie organizata de romani, ci de altii. Pentru ca romanii nu stiau sa faca o greva si sa faca o revolutie, asa ca niste unii au zis ca ne ajuta. Ma uitam azi ca in Codlea parca, 100 de oameni (ATENTIE! O SUTA!) au vrut sa blocheze DN1 pentru ca nu mai aveau spital in oras. Erau 100 de oameni care erau condusi de unul de vreo 30 de ani, restul fiind toti, dar toti pensionari! Cel putin asta aratau la tv. Cu ei vreti sa facem o revolutie? Sa fim seriosi. Dar Romania nu sta in astia. Nu sta nici in mocanu' ala de canta "Pomu bun si omu prost (sau era copt?)", nu sta nici in nenea ala cu un handicap cu ochii (saracu' nu vede prea bine ce se intampla pe'aici), nu sta nici in prostii aia de vor autonomie pe 3 judete. Romania sta intr'un Cioran, Noica, Tutea, Brandusi, Vlaicu, Coanda, Cantemir si lista poate continua. Si permiteti'mi sa zic ca in aceasta lista nu intra vesnica triada Hagi, Nadia, Nastase. Am vrut si eu sa ajung prin alte tari si poate ca vreau in continuare sa ajung. Am vrut sa fac treaba pe care am invatat'o si am vrut sa fac treaba asta oriunde se poate plati asa cum trebuie platita meseria asta. Ei bine din cauza unor conjuncturi foarte fericite, am ramas la mine in tara si bah, NU'MI PARE RAU! Aici cunosti mentalitatea omului, stii ce sa faci si stii cum sa'l iei pe om. Aici stii la ce sa te astepti, stii cum merg lucrurile. E adevarat, merg prost si merg total aiurea, dar vreau sa fac un apel la voi cei tineri. NOI, oamenii muncii cei tineri (comunism), PUTEM SA SCHIMBAM TOTUL! Daca cineva vin in urma ta si iti aranjeaza hainele frumos pe umeras si ti le impacheaza asa cum trebuie, la un moment dat o sa te simti si o sa faci tu, de la tine pornire! Daca mentalitatea ta face lucruile asa cum trebuie, adica nu'si mai arunca tigarea pe jos, nu mai scuipa pamantul pe care calca, culege cacatii de'i lasa javra pe trotuar, iar lista poate continua, Romania poate creste din interior, chiar daca_cretinii (si aici nu'mi cer scuze fatza de mame) de stau in prefecturi, primarii, Cotroceni, Victoriei si Constitutiei ne pun betze'n roate ca sa nu ne miscam! Draga mea Oana, si tu cel ce'mi citesti blogul, ia aminte! Prin revolutie se vor pune lucrurile in miscare! Lupii albi si tineri se vor ridica mai repede decat ati crede voi si vor ridica aceasta tara si acesti oameni acolo unde trebuie sa fie! Lucrurile deja se misca, iar cei ce sapa groapa altora, or sa cada cu to(n)tii in ea! Pentru ca asa trebuie, asa este legea echilibrului universala, asa este legea compensatiei. Nu o spun eu, o spune istoria si o spun vremurile trecute.

Romania are talent si potential si Romania poate face multe lucruri care or sa revolutioneze lumea. Au fost si altii care au facut'o si vreau sa'i amintesc doar pe trei: Brancusi, Coanda, Eliade. Ii mentionez doar pe ei pentru ca sunt oarecum contemporani cu noi, si daca ne'am fi scremut un pic, i'am fi prins in adevarata lor creatie si marime. Uitati doar trei oameni care au schimbat lucrurile si au facut treaba cu limba lor romana si cu tara lor (fara sprijinul ei, e adevarat) dar care au reusit sa schimbe gandirea omului si sa revolutioneze ceva. Daca noi, tinerii, vrem sa schimbam ceva vom reusi. Daca voi nu ma vreti, eu va vreu! ar trebui sa ne fie un motto, unul mic, dar sa existe in subconstientul nostru. Mai bine facem noi ceva si chiar sa facem ceva, decat sa ne amagim si sa plangem si sa fugim undeva unde credem noi ca e mai bine. Daca esti bun in ceea ce faci, si esti apreciat de cei ce'i ajuti, nu ai nevoie de reclama sa te promovezi (eu stiu cel mai bine). Trebuie pur si simplu sa vrei sa faci ceva cu toata inima si sufletul tau si apoi asa vezi ca Romania, asa plina de coshuri e frumoasa. Pentru ca acneea dispare si ai sa vezi desteptaciunea si inteligenta ce zace in ea! De aceea, Romania, EU TE IUBESC!

duminică, 20 martie 2011

Patruzeci si ceva de zile

Au trecut 44 de zile de la ultima data cand te'am vazut. 46 de zile in care am numarat si am memorat clipele petrecute impreuna. Poza ta de buletin in care zambesti troneaza frumos pe biroul meu de la munca. Zilele au trecut si nu credeam ca mai am lacrimi sa vars de dorul tau.

Ieri am intrat in Biserica din sat dupa mult timp. Ieri am intrat in Biserica fara tine si am sarutat icoana fara sa te am in dreapta mea. Si a fost un sentiment tare ciudat. Sa stau in locul din Biserica in picioare fara sa'ti vad chipul brazdat de anii ce'au trecut. NU am crezut ca mai pot plange de atata dor, nu am crezut ca mai pot ramane cu privirea tinuita in jos cautand in memoria mea momentele frumoase petrecute cu tine. Ai avut parte de o slujba frumoasa, in care nepotul tau Dorin o catant cu sfintenie bisericeasca (respect!). Ai avut parte de o slujba care sa se poata ridica la nivelul asteptarilor tale trupeste, o slujba no.1. Visul in care azi dimineata mi'ai aparut si m'ai intrebat ce mai fac m'a cutremurat pana in maduva oaselor. Nu am crezut ca voi face asa, nu am crezut ca ma vor durea maselele cand iti voi aprinde lumanarea, nu am crezut ca te voi saluta din picioare. Marea de lacrimi din sufletul meu nu e suficienta pentru a potoli focul dorului de tine si de rasul tau atat de frumos.

De sus de pe deal, plapuma ta de coroane si flori inca iti inveleste pamantu'ti rece. Dormi in pace si odihneste'te frumos. Mai vorbim!

Pace Lumina si Iubire va doresc la toti!

in memoria ta!

joi, 3 martie 2011

Ati invins!

Asa de mult si de tare mi s'a luat de voi toti (voi astia din randu' unu sau doi) incat nu m'ar deranja absolut deloc daca nu v'as mai vedea pentru o perioada nedeterminata de timp si nu as auzi nimic de voi, dar si mai important, nici voi sa nu stiti nimic de mine. Ei bine, aceasta fraza a fost scrisa gandit. Evenimentele din ultima vreme si intamplarile care mi'au trecut pragul m'au adus in momentul unei reflectari extrem de proaste: A GANDI DAUNEAZA GRAV SANATATII! Iar a spune ce gandesti inseamna moarte sigura. Falsitatea si pupincurismul de care dam atata dovada in ultima vreme (ma refer strict la cetatenii acestui stat) s'a impregrant in noi atat de mult incat nu stim sa traim fara el. Pare'se ca in societate exista baieti destepti care si'au dat pantalonii jos si stau cu apropoul dorsal la vedere si baieti prosti care ingenuncheaza suav in spatele astora cu pantalonii si isi vad de treaba acolo, adica de mozolit. Pe sistemul versului de la Cargo, "Dracu sa va ia, mai lasati'ma'n pace 'n nebunia mea!" se bazeaza si acest post. Daca spun ceea ce gandesc nu este bine ca ranesc. Daca tac nu este bine ca tac sau nu mangai orgoliul cuiva, adica nu ingenunchez la spatele unui prost. Mi s'a spus candva ca ar trebui sa mai "gâdil" pe unul sau pe altul, ca le place sa fie gadilati. Da, i'as gadila cu toporu, i'as face fileuri, pentru ca astia care vor sa fie gadilati sunt de o prostie fantastica, de o prostie imensa, dar au bani. Cum pot prostii sa faca bani multi si rapid iar 'ai destepti sa ii rabde si sa lucreze pentru ei? Este un nonsens si este ilogic.
Nu poti sa tratezi egal doua persoane care te trateaza diferit, unul cu blandete si calm, celalalt cu rautate si fulgere. Nu poti sa fii la fel cu amandoi, si nu, nu poti sa'ti bati joc si sa fii ironic gratuit cu cineva de langa tine. Daca persoana respectiva o cere si mai ales daca o gusta (iar daca sunt mai multi, se pune problema daca toti o gusta), atunci poti sa o dai. Pentru ca ironia subtila si fina nu denota o proasta crestere si o aroganta si tupeu ci denota inteligenta. Raspunsurile intepatoare si veninoase sunt inutile.
Evenimentele si discutiile din ultima vreme pe care le'am avut cu atat de multe persoane m'au facut sa aleg sa tac si sa gandesc doar in mine si sa iti spun tot ce'mi trece prin cap iar tu sa nu auzi nimic din ceea ce'ti spun. Cand o sa rad si/sau o sa fiu o masca inexpresiva sa stii ca in momentele alea te ascult dar iti intorc cuvintele atat de puternic incat daca as deschide gura te'ar zdruncina. Ati reusit in decurs de cateva clipe unii, ore altii si ani altii sa ma faceti sa'mi schimb din temelii tot codul si principiile dupa care ma ghidez. De ce? Pentru ca se pare ca atunci cand eu consider ca am dreptate si teoretic (hai sa fim un pic realisti si seriosi) chiar am dreptate, se pare ca NU am dreptate. Ati reusit intr'un timp foarte scurt unii si istovitor de lung altii sa ma faceti sa tac pe viitor si sa nu mai deschid gura decat dintr'o curtoazie si dintr'o cerinta de minima comunicare.

Ati reusit si ati invins! Imi pare rau ca nu mai pot sa lupt impotriva voastra, imi pare rau ca nu stiti sa apreciati intradevar ce inseamna Pacea, Lumina si Iubirea pe care o scriu la sfarsitul fiecarui post si pe care incerc sa o propovaduiesc cu viu-grai. Imi pare rau ca nu vedeti decat ceea ce vreti voi sa vedeti si nu simtiti cu adevarat mesajele si ideile mele, ca nu simtiti asa cum ar trebui sa simtiti viata ca sa v'o faceti mai frumoasa si nu cunoasteti sensul cuvintelor mele. Sunt prea empatic ziceti, ma dedic prea mult, ma stresez si enervez prea mult imi spuneti toti. Sunteti atat de inchisi in voi si indoctrinati de niste legi care sunt false incat nu mai faceti o legatura cu ceea ce va inconjoara. Nu mai stiti sa deosebiti binele care este intradevar bun de binele care defapt ascunde o marsavie si o rautate imensa (aberanta expresie "bună rău", venita dinspre Caragialele "curat murdar"). Va mintiti pe voi si intodeauna o sa fiti cei care o sa suferiti intr'un final. Si mor sa va stiu muribunzi.

Ati invins!

Pace Lumina si Iubire!

p.s.: asta nu inseamna ca aici, in blogosfera nu o sa fiti discreditati. Sunt totusi un leu, tanar care isi mareste coama pe secunda ce trece. Si cred ca o sa incep sa rag din ce in ce mai tare aici!

vineri, 25 februarie 2011

Epopea unui sat si neam IX

"... și mi'e atât de dor de tine, mă moșule mă!"

Am inceput acest serial prin a prezenta pe scurt viata unui om si viata unor oameni care pe mine m'au marcat si m'au influentat, oameni alaturi de care am crescut si oameni de la care am invatat niste lucruri. Dar mai presus de toate a fost el cel care mi'a aratat lumea, mosul meu.

Ultima dimineata a lui in casa sa a inceput cu lacrimi. Pe la 5 mama Lena intra in camera unde zacea mosu si plange. Cuvintele ei putine si atat de pline de inteles si cu atat de multa dragoste sunau ca alamele cand sunt lovite in sufletul meu. Cu o mână pe coparșău si cu una pe cel care peste 50 de ani i'a fost alaturi, mama Lena plangea tacut si mocnit. Cred ca intelegea ca orice zbatere si orice chemare nu'l mai face pe cel dintre scanduri sa se ridice. Apoi mama mea incepe sa planga, asa cum plange maica'mea, cu respiratia taiata. "Taticuleee!" striga ea, dar cel care ii raspundea la acest cuvant era inert acolo, parca cu un usor zambet.
Cand m'am dus eu acolo era frig si dimineata. Minile lui cele mari si noduroase, brazdate de'a lungul timpului cu taieturi de la munca cea mai sfanta a lui, tineau intre ele doua monede pentru vames. Parca isi mai revenise la culoare mosu' si parca era asa cum il stiam eu: ca un voinic si un om bine facut. Ochii si un colt de gura il faceau sa para ca zambeste, dandu'mi o liniste interioara care m'a mai calmat pentru moment. Cat am stat acolo mosul meu m'a ascultat, n'o mai zis nimic, nu m'o mai criticat asa cum o facea de multe ori si pe buna dreptate, nu mai dadea din mana in semn de deznadesde si negare, nu se mai uita adanc in mine ca sa ma faca sa tac si sa nu mai vorbesc despre lucruri care nu se cad a fi vorbite. Mosul meu era acolo, tacut. Pielea lui cea rece si rigida ma infricosa si ma trimetea cu gandul la groapa in care o sa fie asezat, caci din pamant suntem facut si in el ne intoarcem intr'un final, lasand sufletul si harul sa se intoarca la Tatal a toate creator.
Casa a inceput sa se umple repede, coroanele stateau atarnate pe via pe care tot el a sadit'o. Pe unul dintre cei doi preoti care au slujit ultima lui slujba in locul vietii sale l'a plimbat pe la mare cand eram eu mai mic iar el nu purta Biblia in mana. Si cum mosul meu statea in curte, in coparsaul ce avea sa'i fie patul de pe urma, acoperit fiind de tesatura aia alba, in lumina Soarelui care era sus de tot pe cer, mosul meu parca se pregatea de insuratoare. Alegoria moarte-nunta pentru mine a capatat un nou sens si o noua forma. Lumea era acolo toata adunata si se uita la el si poate ca multi se gandeau la episoade cu el. Iar el statea acolo, parca si zambea, iar mireasa lui era Moartea. Drumul de'acasa, ultimul lui drum prin sat spre cimitir trecea prin fata caselor celorlalti frati la care s'a oprit pentru un ultim salut. Atat de scurt mi s'a parut drumul asta, atat de rapid si parca atat de cretin.
Groapa mosului meu era facuta de azidimineata. Nimeni din sat n'o facut'o, ci firma angajata pentru astfel de evenimente. Ce ironic mosule, ai sapat un cimitir intreg si acum cand tu trebuia sa fii lasat in pamant nimeni nu a facut'o. E ingropat aproape de drum mosul meu, langa fratele si sora lui, langa cumnati si unchi. Femeile si barbatii dupa ce mosu a fost lasat in groapa intunecoasa au facut un lucru pe care am inteles ca rareori se intampla sa'l faca - au cantat. Au cantat o priceasna, un cantec de jale ca si cum mortul ar canta'o. Pana si tatal meu a plans.
Mosul meu este de'acum amintire pentru mine, o amintire vie care traieste in sufletul meu si ma vegheaza de pe biroul de unde'mi desfasor activitatea. Si'acolo, ca si acasa, el sta in acelasi costum si zambeste usor, diferenta e ca are ochii deschisi.
Daca ti'am gresit cu ceva, rogu'te de ma iarta. Iarta'ma oricum omule pentru ca puteam sa fac mai mult si n'am facut nimic, pentru ca voi purta in mine o vina pe care nimeni nu o sa mi'o scoata decat tu.
Ramai cu bine!

Pace Lumina si Iubire!

- sfarsitu's'a -

in memoria ta, moșule!

P.S.: am cules priceasna pe care oamenii au cantat'o la cimitir.

In groapa intunecoasa

Pe mine ma bagati

Apoi plecati acasa

Si singur ma lasati

De am fost bun ori rau

Sa nu ma judecati

Ca judecata mea

Si voi o veti avea

Nimic din asta lume

Nu ducem in mormant

Doar cruce de mi’or pune

La cap langa mormant

Cand dorul va va cuprinde

Aici ma gasiti

O floare langa cruce

Atat sa’mi rasaditi

Pamantule, pamant

Primeste trupul meu

Si tu Parinte Sfant

Primeste sufletul meu

joi, 24 februarie 2011

Epopea unui sat si neam VIII

"Nuțe, da' di ce mă lași sângură în margineeee!"

In incercarea mea de a dormi noaptea am vrut sa ma linistesc spunandu'mi ca e mai bine asa si incercam sa'mi aduc aminte de toate cele petrecute cu el. N'a fost de nici un folos. Inima imi batea mult prea tare si miile de voci din capul meu nu'mi dadeau pace. Imaginea bunica'mii cu fruntea lipita de scandura sicriului, tacuta si cu fata trista mi'a ramas in cap si nu m'a mai lasat deloc sa respir.
A doua zi, cand inca Soarele nu aparuse dupa coama dealului, toti eram in picioare. Am incercat sa par tare, am incercat sa fiu mereu in picioare ori de cate ori trebuia. Stiu ca el asa si'ar fi dorit. In pyjamale, cand nu m'a vedea nimeni, am intrat in camera unde dormea el si'am stat acolo pe un scaun langa capul lui. Stiam ca ma aude, stiam ca este undeva pe langa mine, stiam ca va intelege.. I'am spus tot ce urma sa i se intample, toate cate or sa pateasca trupu'i greu si rece de'acum, dar si sufletul bun care a lasat intr'un final materia bruta si s'a ridicat la Creator. Ziua am inceput'o filosofic si asa avea sa se si termine. Pregatirile de priveghi erau in toi, rudele ajutandu'ne sa terminam toata treaba care era de facut si sa respectam randuielile de'acolo. Greul cel mai greu incepea sa'si faca aparitia prin persoanele care veneau din tot satu' sa'si aduca un ultim omagiu celui care a fost un om iubit si respectat. Pana la inceperea sărăcustei, cele 3 camere mari (zic eu) si curtea erau neincapatoare. Niciodata n'am vazut atat de multa lume la noi in curte. Macar de'ar fi fost dintr'un motiv de veselie. Preotul din sat a venit si'a ingenunchiat in fata Bibliei, la picioarele mosului. Il priveam cu mila si cu dispret, cu bucurie si ura in acelasi timp. Avea sa'mi linisteasca sufletul batranului adormit dar si sa mi'l ia de langa mine. Dar el nu avea nici o vina, nu'si facea decat datoria. Apoi mi'am adus aminte vorbele lui unchiu' Nicu, care'mi zicea ca era el si cu Marioara, Ilarion si cu Gena si parca si Marioara (sora) la noi acasa sa vada ce mai face batranul meu. Indoiosat, Nicu il cheama pe domnu' parinte sa'i ceteasca. Si'o venit parintele, o venit de i'o cetit, s'o rugat mult la 'al de Sus sa'i aline suferinta. Mosul meu s'a stins la circa 10-15 minute dupa ce parintele o plecat de la noi, adica la orele 1630. De'asta imi priveam nanasul de botez cu bucurie si mila pe de'o parte. A linistit sufletul batranului o data pentru totdeauna. Iar acum, in timpul slujbei din a doua seara, a facut toata slujba, citind toate cartile si toate pasajele. In toata agonia mea eram atent la ce zicea el. Lacrimile de durere, lacrimile inabusite ale mele m'au scurs si m'au vlaguit de energie. Apoi, cand totul s'a terminat, cand toata slujba s'a terminat iar eu eram daramat de suparare si necaz, mosul meu mi'a zambit (revin cu detalii intr'un alt serial legat de suflet si moarte). M'am bucurat atat de mult, mi'a fost atat de bine atunci in acea seara incat am reusit sa zambesc, sa'mi ridic coltul buzelor. Cu toate astea stiam ca este ultimul lui somn in aceasta casa, si ca orele petrecute alaturi de el, de imaginea lui glaciala de'acolo de unde era, erau din ce in mai putine, minutele scurgandu'se enervant de repede.
In fumul de tigara, steagul negru lucea in fata mea. Inert, imobil, statea acolo si lucea, zicandu'mi parca ceva..., cum ca el nu este negru si nici alb. El este doar un simbol si nu are nici o vina. Ziua e negru, noaptea rece il face alb, dar el mereu va spune cand o familie este indurerata. Prin fumul de tigara, steagul ala ma obseda.

Pace, Lumina si Iubire va doresc

- va urma -

in memoria ta.

marți, 22 februarie 2011

Epopea unui neam si sat VI

Am luat o scurta pauza pentru ca nu m'am simtit in stare sa continui acest serial pana la sfarsit. Am stat si m'am gandit deseori la trecutul meu prin Ardeal, la plimbarile pe care le faceam cu mosu. In fiecare dimineata bunica'mea ma trezea bland, mangaindu'ma pe fata usor pentru a merge la gradinita. Roua diminetii imi uda picioarele iar bunicul meu ma lua si ma punea pe dupa cap si ma ducea pe tot drumu de'acasa si pana la Ilarion, unde ma lasa si mergeam mandri si falosi amandoi. Ne duceam la sapa si radeam cu totii si faceam atat de multe lucruri pana seara. Ajungeam la locul de sapat si ne asezam pe iarba care se trezea dupa o noapte scurta de vara, mancam un pic de dimineata si apoi ne apucam sa facem o treaba sfanta care trebuie facuta de toti din sat. Cand Soarele era sus pe cer si incalzea totul, ne asezam la umbra prunilor sau a salcamilor si plopilor si mancam iar mai apoi era cel mai frumos somn de dupa-amiaza. Somn in care stateam intins pe pamant si auzeam toate vietatile care se plimba pe pamant si prin el, vietati care ajutau la cresterea recoltei sau o omorau. Cand Soarele se racea si ajungea mereu sa lumineze dinspre capu' satului ne puneam si noi sapele in spinare si ne indreptam spre casa. Acolo mama Lena facea o mamaliga buna cu branza si lapte care ne linistea si ne punea sa fim apti de munca pentru a doua zi.

Apoi, cand nimic nu prevestea ce urma sa vina, el imi face o surpriza: AVC Sylvian ischemic stang. Acum nu faceam decat sa asteptam inevitabilul. Trei ani si ceva de suparare si lacrimi din partea lui au trecut deja, apoi a urmat un telefon enervant de rece.

Pace Lumina Iubire

- va urma -

in memoria ta

joi, 17 februarie 2011

Epopea unui neam si sat V

"De ce plangeti?
Da' pai, samană cu tete"

Of, acum urmeaza intradevar cea mai grea parte a acestui serial: descrierea copilariei mele. Dupa cum bine v'ati dat seama, tot acest serial se bazeaza pe istoria cat se poate de obiectiva (cu mici scapari) a moșului meu, a batranului meu Cismaș Ioan, Băltău din Tânărog. Mi'a fost greu tare sa scriu toate astea, dar el trebuie sa ramana imortalizat.

A fost vara si cald, senin cu mult Soare cand mama mea, Cornelia, m'a nascut in maternitatea din Sighisoara la orele 0840, in 29 ale lui cuptor. Taica'meu a venit "cu sirena pusa" ca sa'si vada odrasla nou-nascuta, iar cand a ajuns la maternitate i'a gasit pe mosu si unchiu Ilarion (cel mare si cel mic) plangand de fericire. Pentru ca seman cu Pihie, cu Baltau al batran. Si pe masura ce'am crescut mi s'a spus ca din ce in ce mai mult seman cu el (psihic vorbind). Prin urmare, taica'meu a luat o decizie pe care maica'mea a aflat'o de abia peste cateva luni, legat de ce scrie in certificatul meu de nastere. Si asta va ramane o chestie tabu pentru foarte multa lume. Copilaria mea a fost mai mult decat superba. Am spus'o de multe in acest blog si-am s'o spun ori de cate ori este nevoie. Am fost inconjurat mereu de oameni buni si darnici in chilie, la mine. Gabi, fata lui Ilarion a avut grija de mine cand bunicii mei erau amandoi plecati. Unguroaicele imi faceau prajituri si torturi marete de ziua mea, prajiturile mele preferate fiind "ișlerele" pe care le facea tanti Mari (Mori in fonetica, cu accent pe "i"). Iar "doamna tușă" cum ii spun eu tusii Anicuta (fata Marioarei) mi'a fost educatoare la gradinita si m'a protejat mereu de cei ce aveau sa devina ulterior prostii satului. Spre deosebire de maica'mea, eu am crescut si am fost invatat in legea de'acolo, cu frica de Dumnezeu, cu dragostea fata de pamant si ploaie. Cu sapa si cu coasa in mana. Pe cand aveam eu 3 ani, colectivul din sat s'a desfintat (a cazut comunismul) si oamenii si'au recapatat pamanturile pe care le'au avut dinainte de '50. Si cu toate astea, tot satul lucra pentru doi oameni: ing. Șovrea si Lascu, care conduceau SMTul. Tot pamantul de'acolo se lucra: sfecla, pitoce (cartofi), cucuruz (porumb), vie etc. Toti lucrau cu drag si spor, pentru ca era pamantul lor si e o rusine sa'l lasi nemuncit. Cel putin era. Acum buruienile cresc fara nici un fel de jena pe pasuni si pe unde ar trebui sa creasca de'ale gurii. Sapam printre randuri, mosu facandu'mi o sapa mica si faceam ceea ce puteam si eu. De regula o ajutam pe bunica'mea care mergea mai incet, eu avand o flebete pentru ea, ca m'a crescut. Mosu, un om ceva mai aspru si mai dur, se incalzea cand trebuia sa imi puna mana pe burta atunci cand ma durea, sau imi citea povesti din Biblie, sau imi spunea povesti din sat. Legenda "Chietrei (pietrei) Zmeului" n'am s'o uit niciodata, cat de frumos stia mosu sa mi'o povesteasca. Cateodata vara, mergeam cu mosu si cu cainele la pazit de Glorii, Gloria fiind o masinarie imensa pentru mine in acea perioada, care culege graul si ovazul de pe dealuri. Alea erau cele mai interesante nopti, cand dormeam sub cerul liber plin de stele si mosu imi povestea tot felul de lucruri care au fost prin sat, cu grofii si cu rascoale, cu tete, cate si mai cate. Caldura focului, respiratie batranului Haiduc si povestiile mosului cand pazeam Gloria prin Dumbravita n'am s'o uit nicicand. Toamna mergeam cu mosu si cu mama Lena (cum ii spun eu bunicii), la cules de pitoce ori cucuruz. Mergeam cu caruta departe de sat si umpleam caru cu ceea ce ne oferea pamantul lucrat cu migala de catre toti Băltăii, ca se ajutau intre ei ca fratii. O data m'o acoperit mosu cu știuleți in caruț ca sa nu ma ude ploaia si sa nu care cumva sa'i raceasca ficioru'. Tare mandru era cu mine si ma baga la inaintare ori de cate ori avea ocazia, ca se falea cu mine. In zilele negre ale satului, cand steagu' negru atarna la poarta cuiva, mosu meu si cu ceilalti barbati din sat mergeau in țintirim (cimitir) sa sape groapa, pentru ca cel mai probabil intr'un fel sau altul erau rude sau prieteni sau colegi de serviciu. Un deal intreg o ingropat bunicu'meu. N'am sa uit ca odata la sapatu' gropii m'am dus si eu si'am vazut pentru prima data o caprioara care statea la cativa metri de mine, dar tot asa n'am sa uit cum unchiu Nicu (unul din fratii lu' mosu) certandu'se aprig cu mosu o vrut sa ma tape (arunce) in groapa. Acum rad gandindu'ma la toate astea, dar atunci am fost de'a dreptul ingrozit. Certurile intre frati erau ceva la ordinea zilei, mai aveau un pic si se bateau, dar intotdeauna peste cateva minute se pupau si isi strangeau mainile, pentru ca nu era bine sa te certi cu fratele, in special cu cel mai mare. "Mah, tu sa taci, ca tu esti mic!" ii spunea mosu lui unchiu Ilarion care avea 50 de ani! "Pai cum mah Nute is mic... cat sa fiu tot mic?" "Pana mor io, tu esti al mai mic! Si dupa ce mor io tot al mai mic ramai!" i'o raspuns mosu, intr'o discutie ceva mai aprinsa la mine in bucatarie.
Anii au trecut, si la 7 ani am plecat din sat luat cu forta de ai mei parinti. 2 ani am fost mut si socat, pentru ca stiam ca Nelu si Cornelia imi sunt frati si sora, nu mama si tata. Mama si tatal meu era Lena si Baltau, nu altcineva!?! Mi'a fost greu sa accept ideea ca toti copiii de'acolo alaturi de care ma jucam locuiesc acolo. Mi'a fost greu sa accept ca draguta mea din copilarie, fata lu' Nuțu Zenii, Andreea, traieste acolo si ca poate oricand sa mi'o fure cineva cat is io plecat la scoala. Abia asteptam vacanta si sa vina mosu sa ma ia sa mergem cu trenu acasa. In autobus, de la gara si pana cand ma dadeam jos, toata lumea venea si ma saluta si ma indragea, pentru ca mosu meu si bunica mea au avut grija mereu sa ma faca sa fiu om bun si bland cu toata lumea (viata din porcaria asta de oras m'a adus in stadiu actual). Vara sapam si greblam cot la cot cu el, toamna culegeam roadele pamantului cot la cot cu el, iarna ma chema in bucatarie sa sfârniu cot la cot cu el (sfârnitul e procesul prin care se iau boabele de porumb de pe știulete). Ar trebui sa fac un serial numai cu ce am facut eu in copilarie ca sa elogiez asa cum se cuvinte acesti doi oameni, Lena si Nuțu din Tănărog.

Pace Lumina si Iubire va doresc!

- va urma -

in memoria ta

miercuri, 16 februarie 2011

Epopea unui neam si sat IV

"Uiuiu ca vine nunta
Pe mireasa-o doare burta
Si pe mire coiele
Pe nanasa picioarele
Uiuiuiuiuiuiu"

Radem glumim, dar strigatura asta de nunta am auzit'o de la mama Ana sau tișa Ana, cumnata Lenii din Tânărog, femeie care e nascuta cu fix 60 de ani inaintea mea si care o reusit sa ma invete absolut toate prostiile posibile si imposibile in copilarie.
Ce va spuneam de astia a li Băltău... is oameni mandri! Deja am primit reclamatii ca uit oameni de vaza ai neamului. Asa e, mea culpa, tușa Dorica o avut doi baieti, pe Zia si Nuțucu. Comentariul de pe FB la postul anterior este elocvent. Pana una alta, ma bucur ca mi se citeste blogul chiar de catre cei din neamul mai sus amintit, asa ca daca gresesc pe undeva sau omit cate ceva, rogu'va a ma scuza, dar neamu'-i mare.

Nutu si Lena o facut'o relativ tarziu pe Cornelia, pe la 35 de ani. Dar ce era de facut? Nutu stia ca daca e sa aiba un copil, trebuie sa'i poata asigura o minima decenta sociala, prin haine, mancare si scoala buna. Cornelia a fost educat intr'un stil bun si bland, asa cum vad eu ca ar trebui educata o fata de la tara cu pretentii de dominsoara oachesa. Sub oranduirea lui Nutu si a bunicului Pihie (cat l'a mai prins), Cornelia a mers la scoala din sat primele clase, apoi in Sighisoara. Duminicile era nelipsita de Biserica, deprinzand tainele bisericii, taine pe care le stie si'acum. Vede litoralul si cateva orase de prin tara gratie lui Nutu care o plimbat'o cat s'o putut de mult cu trenu cand nu faceai zeci de ore dintr'o parte in alta a tarii, dar si a rudelor care locuiau in diverse orase si care au indragit'o. La 14 ani ajunge in Bucuresti, la unchiu Titu, pentru o mai buna scoala si educatie, parintii fiind fortati sa o indeparteze de casa de dragul de a avea un copil invatat. In toti acesti ani evenimente neplacute s'au produs in sanul Baltailor si nu numai. Moare Pihie iar casa parinteasca si "leaganul civilizatiei" ramane in custodia lui Ilarion (cel mai mic copil) si a sotiei sale Gena, unde locuiau alaturi de cei 3 copii ai lor dar si cu Ana, sora cea mai mare a lui Ilarion. Apoi marile inundatii din anii '70 cand Tarnava a invadat satul iar paraul care curge prin sat s'a umflat si el au facut prapad. Nutu a facut atunci un gest de om responsabil si de stapan al casei lui cand a venit pe jos din gara din Sighisoara tot pe dealuri pana la el acasa unde'l asteptau fetele lui; peste 20 de km pe jos, prin ploaie si vant si pe dealuri impadurite pentru a ajunge acasa. Tot prin anii '70, la marele cutremur, Nutu o mers pe jos din Mogosoaia pana in centru, in Piata Romana ca sa se asigure ca fata lui n'a patit nimic. A iubit'o nespus, astfel de gesturi vorbesc de la sine; mai sunt multe multe multe astfel de lucruri dar nu cred ca ar interesa pe cineva. Apoi intr'o zi, Cornelia da o veste imensa: "Taticule, ma marit!"

La 22 de ani, Cornelia si Nelu, un baiat inalt si solid de pe langa Gherla/Cluj isi unesc drumurile. Toamna are loc cununia civila in Bucuresti, iar iarna cea religioasa in Boiu. Din punctul meu de vedere a fost o nunta ca in povesti si imi pare rau ca n'am trait s'o vad. Afara de miri, nasi si parintii mirilor, toti nuntasii au purtat hainele traditionale. Mai corect spus, toti nuntasii care erau din Boiu (90%) au purtat hainele traditionale din sat, asa cum zice Lena, "o fost imbracati români". Cu o poarta mare de brad si cu drapelul tarii atarnat, cu mireasa care a avut o rochie superba, cu niste parinti extrem de fericiti ca fata lor se marita (mahniti totusi ca nu cu cineva din sat), a fost o nunta memorabila in care toata lumea s'a simtit bine. Oameni din judetele Cluj, Brasov, Sibiu, Bucuresti, Constanta, Mures, Covasna si poate si altele au venit la aceasta nunta. Ea s'a tinut in caminul din sat, cu traditii si strigaturi tipice boienilor, cu cerutu nevestii, cu colaci si pahare de vin si rachiu, cu invartite si batutul palmelor de picioare la dansurile populare. Ce sa mai, a fost nunta pe care Cornelia si toata lumea de'altfel (dar in special Cornelia) si'a dorit'o. Am mai prins si eu cateva nunti de'astea, din pacate traditia s'a stins, costumele si cravatele luand locul ciorecilor si a serparelor, a laibarelor si a cameselor, a cizmelor si a caciulilor. Nici strigaturile nu stiu daca mai exista, iar daca mai exista nu se mai fac cu atata pofta.

Anii trec, toti verii Corneliei se casatoresc mai devreme sau mai tarziu si toti fac la randul lor copii, cel putin unul. Recordmanul lor este Dan, care a reusit cu succes sa faca 4 copii frumosi si isteti foc, el fiind dupa mine cel mai aproape de tiparul psihologic al Băltăilor, avand in prezent o ferma ecologica in Topa (deci este legat de glia stramoseasca) iar cel mai mare dintre copii, Dorin, o sa devina preot in viitorul foarte apropiat. Cornelia si Nelu reusesc, nu usor, sa aiba si ei un copil pe care Cornelia avea sa'l nasca in maternitatea din Sighisoara, in anul de gratie 1987, vara in luna lui cuptor pe 29: Andrei.

Pace Lumina si Iubire va doresc tuturor.

- va urma -

in memoria ta

marți, 15 februarie 2011

Epopea unui sat si neam III

"Adu lele de mancare
De tri zile n'am mancat
Tot pe astazi m'am lasat"

Trebuie sa intelegeti ca astia a li Băltău is oameni mandri. De la premisa asta trebuie sa plecati si cu ea sa mergeti mai departe. Atat de mandri ca atunci cand se insurau sau se maritau trebuia s'o faca cu cineva cu stare, la fel de gazdoie ca si ei. N'am sa uit nicicand cand o data, cu bunicu'meu fiind la cosă, mi'o zis: "Ma baiete, tot dealu asta i'al ("e al") nost'u". Va imaginati un deal imens care sa fie pentru 7 frati?

Casatoria Nuțului si a Lenii n'o fost privita cu ochi prea buni de catre Pihie, si din cate am auzit nici macar de Dorica. Dar despre morti numai de bine. Lena fiind o fata simpla, care nu avea cine stie ce pamant ori casa, se incurca cu un fecior fain al satului si un important stalp al neamului. Imaginati'va scandalul si mirarea din sat. Si cu toate astea cei doi reusesc sa'si impleteasca destinele pana cand moartea i'a despartit. Obtin si un teren unde o ridicat casa. Pe fata casei scrie CI 1959 CE, lucru pe care'l veti intalni pe toate casele din Ardeal. Inseamna Cismaș Ioan 1959 Cismaș Elena. Locul casei ii intr'o margine, in capu' hudiței SMTului, chiar vis-a-vis de acesta, o casa simpla si oarecum traditionala din zona, cu 3 camere in stil vagon, si cu o bucatarie separata de casa de unde intri in cheminiță (pivniță). Camerele is mari, cu geamuri imense care te lasa sa vezi toata hudita pana'n drum. Casa s'o ridicat greu, 11 care de piatra si nisip din Tarnava o contribuit la ea, iar casa e facuta cu resturi de la alte case, cum ar fi casa parinteasca a Lenii. Geamuri, porti, capriori, multe lucruri luate de pe la alte case care trebuiau daramate au ajuns intr'un final la casa li Băltău din Tânărog. Tânărogul e zona dintre fostul Colectiv si SMTul din epoca Comunista. Băltău n'o ridicat casa furand de la altii ori pentru ca n'o fost om cu stare, ci pentru ca asa se facea pe vremuri o casa, tot satu' si tot neamu' ajuta la ridicarea unei tinere familii, mai ales daca familia respectiva poarta un nume cu rezonanta. Anii trec, casa incepe sa capete forma, terenul incepe sa fie lucrat. Nuțu se angajeaza la regionala CFR Sighisoara, fiind conductor pe tren (nash), iar pe Lena o lasa acasa sa aiba grija de casa si de cea care avea sa'i lumineze si sa'i faca sa zambeasca ori de cate ori trebuia: Cornelia, singurul lor copil. Neamul li Baltau se mareste: Dorica are un copil, Zia, Marioara pe Anicuta, Teofil pe Adina si Adrian, Niculae pe Lenuta si Luminita, apoi mai tarziu pe Ilarion ii are pe Dan, Gabi si Nicu. Slava Cerului ca fratii n'au facut si ei la randul lor cate 6-7 copii.

Pace, Lumina si Iubire

- va urma -

in memoria ta

luni, 14 februarie 2011

Epopea unui sat si neam II

"Adu lele beutura
De tri zâle n'am băut
Tot pe astazi m'am țânut"

Pe 12 septembrie 1931 s'a nascut in satul (sau comuna, nu stiu excat) Boiu, din parintii Patrichie si Ana Cismaș, al doilea baiat si al patrulea copil din opt, Ioan. In vremuri grele si triste, intr'o Romanie care'si cauta definita patriarhala, acest Ioan avea sa duca greul unei vieti ce avea sa vina. Conform scrierilor dace, strabunii nostrii plangeau la prăsârea unui prunc si se bucurau si cantau la moartea lor. Si tare bine faceau. Familia asta Cismas, inca nu stiu de ce se numea asa, era numita in sat, si este in continuare de altfel, Băltău, de la "balta", ca acolo unde statea Pihie (Patrichie) era o balta langa casa. Baltăii fiind un neam de oameni mandrii si cu nasu' pe sus (si mare), au fost intotdeauna oameni de vaza ai satului, fiind bagati in tot felul de comisii si comitete, dar in special fiind oameni de Biserica, cu frica de Dumnezeu. Fratele cel mare al lui Nuțu (Ioan) se stinge dupa razboi, in urma unei aprinderi sau ceva de genul asta, Nuțu fiind cel mai mare dintre baieti si viitorul stalp al Băltăilor. Lele Ana se stinge si ea destul de repede, lasand cei 7 copii de'acum fara nici un sprijin matern. Si iata cum greul pentru Nuțu de'abia acum incepe. Pihie e batran si are altele de facut si alte griji de urmat, iar Nutzu si cu Ana si Minodora (surorile lui mai mari) trebuie sa aiba grija de ceilalti frati, Teofil, Maria, Niculae si Ilarion. Nuțu o intalneste pe Lena (Elena) din neamu' Cucul'i, din locul numit "de de'asupra".
Lena, si ea provine dintr'o familie numeroasa, dar mult mai saraca decat Băltăii, neamul lor fiind mic in sat. Din 7 frati cati o avut Lena, numai patru o apucat sa traiasca: Ioan, Dumitru, Veta si ea, fiind cea mai mica dintre ei. Casa de "de'asupra" a Lenii era o casa simpla intr'o zona a Boiului tare frumoasa, de unde poti auzi strigatul clopotului, unde te poti imbata cu mirosul viilor din deal si te poti bucura de o priveliste a satului superba. Iar Lena, aceasta superba fata, reuseste sa'i fure mintile lui Nutu, facandu'l sa o ceara de nevasta. Anii de armata sunt grei pentru cei doi amorezati, Lena pastrandu'se nepatata pentru Nuțu care avea sa vie si sa faca o casa cu ea.

Pace Lumina si Iubire

- va urma -

in memoria ta.

duminică, 13 februarie 2011

Epopea unui sat si neam I

"Acolo este tara mea
Si neamul meu cel stramosesc
Acolo eu sa mor as vrea
Acolo vreau eu sa traiesc"

Sunt indragostit de satul meu. Sunt indragostit pana in strafundul sufletului si a tot ce reprezint eu. Legat pana peste masura sunt de acel loc, de acele paduri si acele dealuri. In urma unui eveniment ce s'a petrecut, eveniment ce mi'a zduncinat din temelii viata si m'a facut sa fiu de'acum si mai tacut, m'am gandit sa incep o noua serie de posturi, de aceasta data dedicata vietii satului meu si oamenilor care m'au miscat. O sa gasiti multe vocale "a" care au in fata ~ sau ^, in functie de caz, neavand limba romana pe PC; de asemenea o sa gasiti si regionalisme, ca nu ma pot abtine.

Pana sa ajungi in "perla Transilvaniei", Sighisoara, cu 7 km, venind dinspre Brasov ai un indicator Boiu 3 km dreapta. Ma cutremur deseori cand vad de la multi kilometri de acest indicator dealurile batute de mine. Ca sa ajungi acolo treci prin satul Albesti, traversezi calea ferata si Tarnava, mergi pe langa digul de protectie facut dupa marile inundatii din anii '70 si ajungi in sat. Te lovesti de o biserica mare si frumoasa pe partea dreapta. E biserica din Tzopa, sau Boiu Mic cum era pe vremuri. Mare diferenta intre tzopeni si boieni nu e, nu exista nici macar o delimitare geografica clara a celor doua sate. Topa, daca e s'o separi de Boiu, e precum un catun, dar mai inghesuit. E un sat format pe firul drumului principal, avand poate 200 de case. Oamenii de'acolo is oameni mandri. Toti tzopenii is oameni mandri si muncitori. Curti curate si case fain randuite, toate cu specific tarnavean. Mi'o placut din totdeauna Topa, casele alea mari si faptul ca erau putini unguri pe'acolo ma facea deseori pe cand am crescut sa merg cu drag acolo. Diferenta geografica intre Boiu si Topa e un stalp de telegraf si/sau (in functie de unii si de altii) un rozor, adica un deal. Apoi intri in Boiu. Iti dai repede seama ca ai intrat in Boiu, ca te lovesti de case unguresti. Au o alta arhitectura si o alta culoare; parca si cainii latra altfel. Si de'aici si pana la ulita ("huditza") tiganiei is numa unguri. Si daca nu vi se pare mult, credeti'ma ca'i tare mult. Acolo de unde sunt eu, se cheama "Chilie". Nici pana azi nu mi'am dat seama de ce se zice asa in partea aia de sat. Chilia in sine, e un amalgam de case romanesti, sasesti si unguresti. De la hudita tiganiei is numa case de romani. Si's mai multe decat toate casele alea de unguri. Vedeti voi, la mine in sat la unguri se zice "cioara" si la tigani - "tigani", ca sa vedeti si voi ce greu mi'a fost mie cand in Bucuresti la tigani se zice "cioara" si la unguri - "unguri".
Boiu e inconjurat de dealuri si paduri care au tot felul de denumiri: "dumbravita", "calea galbena", "rogoze", "fagetu-lung", "berc", "tzintirim", "fatza-hai-mare", "fatza-hai-mica", "goonoia", "lunca tarnavii", "dealu hetiurului" iar lista poate continua. Tot ce se vede cu ochiu de jur imprejurul satului este al lui si este muncit de taranul de'acolo. Ca sa fiu mai corect, candva era muncit de taranul de'acolo. Satul are cateva neamuri mai rasarite, mai gazdoie cum s'ar zice. Neamul B~alt~ailor, care'mi pare cel mai mare din sat, a Cucului, a Honvezilor, a Gojmanului, a Bashfalenii, a Lungului iar lista poate continua.
Satul a fost unul inchis, in care neamurile se luau intre ele. Astia a li Baltau, tot a 3a casa ii neam.

Pace Lumina si Iubire

- va urma -

in memoria ta.