Se afișează postările cu eticheta cunoastere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cunoastere. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Inceputuri

Din ciclul "Pentru fratele si sora mea"

"Din stindardul lor s'a scris istorie din Persia si pana in Bretania"

Dragii mei, sa afirmam faptul ca omeniria a inceput acum 5000 de ani este o prostie si o aberatie. Cercetatorii si arheologii au descoperit si mai descopera tot felul de artefacte, totemuri, scriei sau asezari care depasesc mereu gandirea noastra finita si stabila. Am sa ma leg in aceasta serie de lumea veche a noastra, am sa ma leg de datiniile si religia straveche, in special de daci.

Cu mult inaintea dacilor si a tracilor se presupune existenta neamului agathirsilor. Pentru cei ce nu stiu, Shambala reprezinta tinutul intunecat iar Agartha tinutul luminii. Mai adaugam si Atlantida si Lemuria ca tinuturi sau state sau orase imense. Ceea ce uneste aceste 4 tinuturi este teoria comform carei niste omuleti verzi, ANUNNAKI au aterizat pe'aici pe la noi si au reusit prin diverse schimbari genetice sa produca omul, sau mai corect spus acest animal biped. Baietii astia verzi au venit din constelatia Dragonului. Intamplatori sau nu, inainte ca Ursa Mica sa aiba Steaua Polara care sa identifice nordul, aceasta stea era in coada constelatiei Dragonului (in unele harti, constelatia Dracului). Teoria conform carui acesti ET din constelatia Dragonului tine un pic de fantastic, dar trebuie prezentata. Ea spune ca ET s'a stabilit pe la noi prin Europa cu sediul central intre Piatra Craiului si tinutul Luanei (carpatii de curbura). Tot ei au inclinat axa Terrei si au format apele si pamanturile iar muntii si fluviile sunt si ele artificiale. Fluviul Dunare, rau sfant dupa cum vom vedea, este unul artificial, la fel si Carpatii. Vazute din satelit, aceste formatiuni se aseamana foarte mult cu un dragon, Muntii Carpati fiind copia fidela a constelatiei dragonului. De teoria agathirsa se leaga si un probabil razboi nuclear din care au disparut Atlantida si Lemuria. Dar de teoria agathirsa se leaga simplitatea religiei si formei in care oamenii din acea perioada isi duceau viata de zi cu zi. Ei nu aveau multe legi, cele mai multe fiind transmise prin viu grai dar mai ales prin cantari. Despre agathirsi prima documentare o avem atunci cand tatal lui Alexandru cel Mare a ajuns aproape de noi, si si'a luat'o cel mai original in freza; agathirsii au populat dupa marele potop biblic Lumea, cel putin asa sustin teoriile. Astfel se face ca romanii vorbeau latina si de aceea vorbim si noi pentru ca defapt si de drept, noi i'am invatat pe romani latina (istoria este scrisa de cei ce inving). Dar partea care pe mine m'a fascinat cel mai mult la agathirsi este faptul ca regii lor cresteau si studiau albinele (nu OILE) pentru a stii cum sa'si conduca poporul.

- va urma -

Pace Lumina si Iubire

miercuri, 12 octombrie 2011

In istorie

Din ciclul "Pentru fratele si sora mea"

Cu ingaduinta voastra mi'as dori sa incep o serie de postari dedicata culturii dacice, postari care vin sa reintraduca intr'o forma foarte mica sentimentul de maretie. Spun maretie pentru ca fiecare popor si fiecare stat are ceva care ii prea mareste, exceptie noi, romanii. Ceea ce scriu eu aici vine dupa carti citite cu ar fi Nicolae Densusianu - Dacia preistorica, Bucura Dumbrava - Cartea muntilor, Mircea Eliade - Cosmologie si alchimie babiloniana, Mircea Eliade De la Zalmoxis la Genghis-Han, Vasile Lovinescu - Al patrulea hagialac, Vasile Lovinescu - Creanga si Creanga de aur, Vasile Lovinescu - Dacia hiperboreeana, studii si cercetari la fata locului, dar si alte scrieri din tot felul de biblioteci, scrieri de care voi aminti si pe care voi le puteti cerceta in sfera on-lineului.

Istoria este scrisa doar de cei care inving, Asta o stim cu totii, sau asta ar trebui sa stim cu totii. Incepand cu anul 1802 istoria pe care noi o stim, gratie pasoptistilor revolutionari se schimba si capata o alta directie decat cea adevarata. Ceea ce urmeaza sa scriu s'ar putea sa va uimeasca, s'ar putea sa va faca sa radeti si sa luati in murdarie ceea ce aflati, dintr'o lipsa totala de cunoastere si inchidere intr'o lume negustoreasca si materiala. Ceea ce o sa scriu in postarile urmatoare sunt doar teorii. Pe unele le imbratisez, pe altele doar le tin pe'aproape, altele sunt absurde chiar si pentru mine (exagerate), pe altele doar le amintesc pentru a fi notate. Voi pleca de la inceputurile pamantene pana in era noastra, vorbin un pic despre agathirsi/atlanti/lemurieni/pelasgi, traci/geti/daci, protoromani/romani. Am sa incerc pe cat posibil sa fiu cat se poate de cronilogic si fluent si de lamuritor. Doamne ajuta!

Pace Lumina si Iubire

vineri, 19 august 2011

Biserica daramata

Dupa ce se vor mai linisti putin apele pe la mine prin cap, voi incepe o serie de postari legat de daci. Intamplator sau nu, am fost rugat de niste oameni sa tin o mica prelegere despre daci in cadrul unui eveniment. Prin urmare mi'am scos de la naftalnia sfintele mele carti si am inceput sa le recitesc pentru a'mi improspata memoria.

Ceea ce vroiam sa scriu in acest postblog o sa fie intr'o stransa legatura cu serialul ce urmeaza sa vina. Am vrut in mod deosebit sa ajung la parintele Arsenie Boca si sa aprind doua lumanari. Una pentru cel care a fost un OM si alta pentru cel ce reprezinta OMul. Au trecut mai bine de 6 luni de la evenimentul peste care trebuie sa recunosc ca n'am reusit sa trec, de care n'am reusit sa ma eliberez. Parintele Arsenie Boca este inmormantat la loc de cinste la manastirea unde a slujit si a propovaduit iubirea vesnica, manastirea Prislop. O manastire de maici, o manastire simpla si frumoasa, o manastire care are un naos si pronaos extrem de umil. O manastire care te uimeste prin simplitatea ei dar si prin ceea ce se gaseste in ea: nimic. Daca esti obisnuit sa gasesti picturi prin biserici, ei bine aceasta nu are. Si intr'un fel este mai bine, pentru ca acolo te poti oglindi numai tu, persoana ta, floarea ta si divinitatea la care iti versi amarul. Manastirea este inconjurata de copaci, de o padure imensa, deasa, de o padure care nu'ti poate oferi decat aer curat si sa o viata superba. Pe crucile din cimitirul manastirii n'am putut sa nu observ ca media de varsta era de 80 de ani. Si cu toate astea Biserica s'a denaturat. Chiar daca ea intr'o forma sau alta este intr'o osmoza cu natura, Biserica s'a denaturat. Nu vorbesc in caz particular aici, ci in general. Dar revenid la manastirea Prislop, atat de multe interdictii cate am vazut aici n'am vazut si nu am simtit (ceea ce este si mai grav) la nici un asezamant monahal. Cuvantul de baza acolo era NU. "NU CALCATI IARBA" "NU INTRATI" "NU FOTOGRAFIATI"... NU nimic. Intrebandu'i pe cei cu care am fost, am primit un raspuns cat se poate de monden: "domn'e, tre sa fie ordine si disciplina!". Ei bine, lucrurile nu stau chiar asa. Biserica este un loc unde te duci sa te reculegi, unde te duci sa te rogi si unde te duci sa te simti bine si sa ai o discutie cu tine. Biserica nu face altceva decat sa iti provoace alchimia. Teoretic, ca practic stam tare prost. Biserica este casa Domnului, iar OMul este Templul lui! Invatati asta!

Pace Lumina si Iubire va doresc tuturor!

luni, 15 august 2011

RoTrip

Am organizat cel mai mare traseu facut de mine vreodata. Bucuresti - Transalpina - Hateg - Valiug - Orsova -Tg Jiu - Brezoi - Bucuresti. Sunt 2000 de kilometri pe care i'am condus fara nici un fel de oboseala. Oboseala se instala brusc, seara. Ma trezeam cu 2 pahare de vin, apt pentru inca 1-2 ore de ras si voie buna. Ca un facut parca, de fiecare data cand plec in concediu am foarte putine ore de somn, pentru ca las bagaju pe ultimii 10 metri :)) si nu apuc sa dorm decat 4-5 ore. Am reusit sa vad ce foarte multi doar au visat, sau asa cum Andreea zicea, "am reusit sa vad ceea ce vedeam doar pe harta si poze".

1. In prima zi aveam ca destinatie Simeria. Am vazut manastirea Govora, care m'a lasat rece. Nu scria nici un fel de istoric, nimic. Te duci, vezi, si pleci de'acolo la fel de pacatos. Apoi intram in tinutul Horezului. Manastirea Horez este o ctitorie a lui Brancoveanu, in stilul specific. Albul ala de pe biserica si florile alea roshii care inconjurau zidurile ei dadeau o culoare frumoasa, mai ales ca cerul era nehotarat. Vedem apoi un avanpost al Hurezilor, manastirea Polovraci. Pestera din satul Polovraci, pestera cu o adevarata istorie, in care salajuiesc nu stiu cate mii de animale zburatoare (batmani), te lasa sa vezi ceea ce au facut primii oameni din zonele astea. Pestera Muierilor care este mult mai renumita are si ea farmecul ei, prin camerele ei foarte mari si foarte frumoase. A urmat apoi cel mai frumos drum pe care eu am mers vreodata, iar cei de la Top Gear ar trebui sa vina din nou sa incerce soseaua Transalpina. Ceea ce va doresc si voua, pentru ca este absolut dementiala! Se pleaca din Novaci spre Ranca, se ajunge in Obarsia Lotrului apoi se merge mai departe spre Sebes. Drumul este in proportie de 90% asfaltat. Merita sa mergeti si merita sa va bucurati de ceea ce va ofera tara asta!
2. Cetatea Devei care este o ruina si care nu ofera altceva decat o panorama a Devei ar putea fi mai bine ingrijita si de ce nu, refacuta. Castelul Huniazilor iti ofera placera de a te simti cu adevarat in perioada secolului 15, un castel destul de bine ingrijit. Poti gasi acolo simboluri care iti aduc aminte de vremea stihiilor si a dragonilor, poti gasi legende, dar ce este cel mai frumos este ca poti sa te transpui in epoca armurilor groase. Au urmat apoi cetatile stramosilor daci, cu predilectie Sarmisegetusa Regia si Ulpia Traiana; dezolant, si'o sa revina in urmatorul post cu asta. Biserica din Santamaria Orlea, cea din Densus, cea din Sanpetru si din Strei te pot minuna cu simplitatea lor si cu modestia lor, dar mai ales cu istoricul lor. Nu puteam rata Muntele Retezat, munte caruia i'am promis ca ma voi intoarce.
3. Noaptea la Valiug, cu o camera langa un rau si geamul deschis la camera nu face decat sa'ti odihneasca trupul. Apoi valea Nerei, si defileul Dunarii. Un traseu frumos.
4. Plimbarea cu salupa pe Dunare a facut ca aceasta excursie sa fie absolut dementiala. Valea Cernei ne'a trezit din molcomul Dunarii si ne'a incantat ochii prin relieful accidentat si impadurit. Apropo de padure, eu atata verde nu am vazut niciodata. Dealuri si munti intregi acoperiti de padure! Aer curat si voie buna! Manastirea Tismana, unde Tudor Vladimirescu a facut o tabara, casuta lui Brancusi si Coloana, Poarta sarutului si Masa tacerii.
5. Defileul Jiului pana la Petrosani apoi dreapta spre Valea Oltului, traversand drumul din prima zi.

Un traseu lung, dar un traseu care ne'a energizat, un traseu care ne'a descoperit, un traseu care ne'a linistit, un traseu care ne'a facut sa ne unim si sa ne descoperim, sa marturisim si sa ne faca se ne iubim mai mult decat era deja stiut. Ceea ce va doresc si voua tuturor!

Pace Lumina si Iubire

marți, 2 august 2011

Generatii de WC

Sunt dezamagit de cei ce ma inconjoara. Sunt dezamagit de voi toti! Si partea si mai trista este ca nu sunteti voi de vina, nu in totalitate cel putin. Ma uit cu stupoare si ascult scarbit ceea ce va debiteaza mintea. Oameni in toata firea care ar trebui sa fie persoane responsabile stau in umbra parintilor si nu stiu sa iasa din ea. Ce este si mai trist este ca de cele mai multe ori NU vreti sa iesiti din ea. Parintii vostri gresesc pentru ca va lasa sa stati acolo, inchisi in casa si in spatiul numai de ei controlat. Va lasa sa zaceti in prostia voastra, nu va indeamna sa zburati, "ca sa nu dea de greutatile vietii". Aceasta replica tampita de'a dreptul este foarte des folosita in cele mai multe familii. Ei ar dori ca odraselele lor in care au investit zeci de mii de lei pentru studii romanesti sau straineze sa fie angajate pe salarii care sa amortizeze investitia facuta in cat mai putini ani. Dar nu intreaba niciodata "TU ce vrei sa te faci cand o sa ajungi om mare?" Si uite asa parintii ajung sa aiba parte numai de lucruri interesante, cum ar fi faptul ca odrasla este total paralela cu viata si cu licenta luata. Dar nici odraselele nu sunt mai prejos. Ati putea foarte bine sa spuneti ca nu va simtiti bine facand masterul sau facultatea respectiva, ca va vedeti facand altceva, ca vreti sa faceti altceva si ca puteti trai frumos din aia pentru ca in aia veti fi unul dintre cei mai buni! Dar nu..... Voua va place sa mai sugeti un pic de la sanul mamei, sa mai stati un pic agatati de fusta ei. Nu stiti ce vreti si nu stiti ce sa faceti cu viata voastra; si nu ma refer numai la domeniul profi ci si la cel sentimental. Aveti in cap fete educate, care sa va spele chilotii de cacat si sa va faca de mancare cand ajungeti acasa sau baieti cu pectorali bine definiti si cur ferm care sa va plimbe din restaurant in restaurant si sa va zica in fiecare seara ca va iubeste cu un fir de trandafir intre dinti. Ei bine tzeapa! Daca nu cauti, daca nu vezi si nu asculti, daca nu simti, nu vei ajunge niciodata sa cunosti perechea de langa tine. Am cunoscut multe pustoaice, mult prea multe fete, dar extrem de putine femei. Si ma refer aici la o plaja de la 17 la 40+ de ani.

Si stiti ce este cel mai frustrant? Faptul ca va mintiti! Va mintiti cu nerusinare si la un moment dat ramaneti cantonati in minciuna voastra, fara sa mai stiti care e realitate si care e minciuna. Ramaneti acolo intr'o prostie imensa, de nedescris si nu mai stiti cum sa o faceti mai frumoasa pentru voi, pentru lumea voastra de interior. Asa cum John spunea - "eu am alte criterii" - intr'o discutie in care fiecare vorbea despre cel durea, asa sunteti si voi. Fiecare aveti alte criterii, criterii care sunt total paralele cu lumea inconjuratoare si care nu fac altceva decat sa va inchida pentru o perioada de timp intr'o lume a voastra. Iar atunci cand va fi sa va treziti cu adevarat si sa va loviti de ceea ce inseamna viata si cum se mananca ea, o sa simtiti cum a trecut TGVul peste voi si nu stiti ce'a fost aia. Si'o sa fugiti iar la fusta mamei iar ea ca o femeie responsabila ce nu s'a aflat pana atunci o sa zica: "pai pentru ce'ai facut 17 ani de scoala?". Si'o sa ramaneti asa cateva secunde in stand-by iar dupa ce'o sa va treziti o sa va apuce o durere de cap care o sa se transmita prin tot corpul.

Doare adevarul? Va simtiti? Eu da! Haideti sa ne trezim un pic la realitate si sa vedem cum stau lucrurile de fapt!


Pace Lumina si Iubire va doresc la toti!

p.s.: sa vedeti ce e in urma noastra...., acolo e dezastru total.

joi, 21 iulie 2011

Dialogul, o arta

Este foarte greu sa exprimi in cuvinte ceea ce simti si ceea ce gandesti. Este o adevarata arta in a te face inteles si mai ales in a asculta pe altii. Unii urmeaza chiar studii superioare uneori chiar si postuniversitare pentru asta.

De exemplu am o prietena A. (care o sa se simta) care a facut o facultate in care trebuie sa stii sa vorbesti sau mai exact trebuie sa stii sa te exprimi. Ea are un deficit intr'ale vorbirii: sta cu gura inchisa cand vorbeste ceea ce te face pe tine, ascultatorul, sa o intrebi "poftim?" Deseori m'am intrebat daca nu cumva o face tocmai pentru a observa daca lumea este atenta la ea si daca o baga in seama si nu vorbeste singura. Avand acest dificit sau complex si'a creat o lume a ei, in care in care daca da o replica cu degetul muificator in fata e cool, sau sa fumeze iarba iar e cool. Dialogul pentru ea exista, dar sub forma retorica si de monolog.
Un alt exemplu este tot despre o ea, de data asta o cheama M. A reusit in aceste cateva zile sa nasca un adevarat taifun pe FB la o poza care nu'mi apartine. In incercarile ei repetate de a se imprietenii cu tot felul de oameni pe care personal nu'i cunoaste (traiasca retelele de socializare) si'a creat o lume a ei. In lumea ei toti oameni sunt frumosi si toti oameni iubesc si toti oamenii o plac. Ei bine nu e chiar asa. Daca ar vorbi si si'ar manifesta prin cuvinte rostite, prin argumente si contraargumente plauzibile si palpabile, probabile si mentale, lumea n'ar mai crede ca este "intr'o doaga". Taifunul mai sus amintit s'a iscat dupa ce cineva i'ar fi spus treaba asta si aceasta M. a interpretat'o ca fiind o expresie de la mine citire. Iar pentru ca nu au vorbit si nu s'au lamurit lucruile, ea crede in continuare ca poza este a mea, ca albumul este al meu, ca eu am sters discutiile si ca eu i'am zis ca este "intr'o doaga". Prin urmare, dialogul este dificitar si in acest caz.
Un alt exemplu este despre un el. Il cheama I. si are destui ani incat sa te astepti numai la lucruri mature venind dinspre el. Culmea este ca e mai rau decat un copil. Tot asa, pentru ca in viziunea lui boema cuvinte au o mie si una de variante, se lasa cu tot felul de reactii din aria "eu imi iau jucariile si plec acasa".

Dialogul, aceasta forma mai mult decat interesanta de a comunica si care ne departajeaza de alte mamnifere, se pare ca sunt prea multe cuvinte pentru unii ca sa priceapa niste mesaje simple si scurte ca mai apoi sa reactioneze in consecinta de cauza. Unii au limba doar pentru a articula cuvinte simple, altii au gat doar pentru a turna CH3COOH, altii au maxilar pentru a si'l tine inchis atunci cand vor sa comunice. Fiecare vede dialogul in felul lui, un fel aparte care de multe ori lasa de dorit si se lasa cu decizii radicale in privinta celor care nu reusesc sa se foloseasca de aceasta arta.

Pace Lumina si Iubire va doresc la toti!

miercuri, 8 iunie 2011

Pamantul

"Ce parere ai despre mersul descult, pe pamantul unde m'am nascut?" m'a intrebat el?

Omul este o punte de legatura intre Cer si Pamant, i'am raspuns eu. Ce poate fi mai bun si mai frumos decat sa simti fiecare pietricica si fiecare fir de iarba sub talpa ta? Pentru asta este Pamantul, pentru a fi mangaiat de talpa ta. Cand eram mic, l'a mine'n sat era un vecin ungur care fie vara fie iarna el mergea descult prin sat. Omul asta nu a racit niciodata si nu a patit nimic niciodata pana cand a murit. Pamantul lui l'a chemat repede, dupa un AVC nu l'a lasat sa sufere si sa'i faca pe altii sa sufere.

Imbratiseaza un copac, asculta'i cuvintele, asculta'ti Pamantul si lasa'ti Cerul sa'ti umple inima, facandu'te sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Lasa'ti energiile sa'ti invaluie trupul si sa te faca sa simti cu adevarat Viata pentru a te ferici de ea. Bucura'te de Viata pentru a putea primi Moartea asa cum batranii stiu sa o faca, asa cum ei stiu sa priveasca moralitatea Pamantulului si Cerului, cu povestile lor si pildele lor asa cum trebuie.

Bucurati'va de ceea ce Pamantul va ofera.

Pace Lumina si Iubire!

miercuri, 1 iunie 2011

Traiesc!

Traiesc stati linistiti! N'am mai scris demult spre nefericirea mea si asta ma mahneste tare mult. Mi'e dor de momentele in care aveam timp sa scriu si sa gandesc tot felul de propozitii unele mai ironice si mai intepatoare decat altele, in care aveam timp sa ma mai uit la TV si sa injur pe oameni care ba_se_scula'ra si multe alte lucruri. Spre fericirea mea am destul de mult de lucru cat sa nu mai am timp sa scriu, ci doar o iesire mica cu bicla prin oras, o chitara sau un vin. Daca as mai si scrie, ar fi prea de tot si prea mult ca sa pot a doua zi sa o iau de coarne.

N'am mai scris demult si nu s'au intamplat evenimente prea multe prea notabile. Si cu toate astea, s'au intamplat unele zdravene.

Pe locul trei ca importanta s'a clasat poate cea mai noua si ultimul membru al trupei Isolier Band, sper sa se lipeasca de noi si sa fie totul intr'un ceas bun.
Pe locul doi a fost o intalnire cu cei cativa colegi de clasa de liceu care au binevoit sa isi miste fundurile lor importante spre a se pupa cu fostii colegi de clasa. A fost o intalnire dupa 5 ani de liceu si ce'am putut vedea dupa 5 ani e ca ne'am schimbat total si deloc. Adica ne'am schimbat prin faptul ca ne'am mai ingrasat sau slabit, ne'am lasat par pe fatza, l'am mai tuns pe ala de pe cap, unii si'au mai dezvoltat plamanii altii fundul.. dar creierul este acelasi. Ne'am mai maturizat un pic, parca ne distram altfel si parca vorbim altfel, dar suntem la fel de tampiti ca in anii de liceu. Sau poate doar noi intre noi asa ne comportam.
Pe primul loc se afla prima bere cu tata. Si prima tigara fumata cu el care nu era la nervi. Dar prima bere cu tata a fost dementiala. S'a intamplat cand nimic nu anunta asta, dar s'a'ntamplat. Micile bucurii ale vietii pot veni si dintr'o halba plina cu un lichid cu bule si galben. A fost poate una dintre cele mai dementiale. Ceea ce va doresc si voua! Mici placeri ale vietii care sunt de'a dreptul frumoase!

Pace Lumina si Iubire!


marți, 10 mai 2011

Ce au ei si noi nu avem 1.7

Dupa 4 ore dormite pe repede inainte si dupa 6 ore de stat in masina, Koelnul nu mi s'a parut altceva decat un oras obositor. Cele cateva ore petrecute prin acest mare oras mi'au aratat o catedrala imensa (neagra si asta) si un rau care curge frumos prin mijlocul orasului, rau care este albastru bah! Si limpede bah! Si se plimba oamenii cu barca pe el! Bine..., ii zice Rin (Rhein) dar nu conteaza. Ce, Dambovita noastra e mai miloaga, e mai proasta? Ea nu poate fi tot albastra, si sa te plimbi pe anumite segmente cu hidrobicicleta pe ea? Mai avem mult pana departe si asta se vede prin modul de a manageria structurile cetatesti ale urbei imputite in care stau. Mai are rost sa va zic de aeroport? De aceasta imensitate? Ce imi place mie la orice aeroport este spatiul pe care acesta ti'l ofera. Poti sa stai si sa privesti orice avion care aterizeaza, te poti plimba si poti vorbi cu oricine, pentru ca toti sunt amabili si ospitalieri. Drumul pana in Londra a fost scurt, nici n'am apucat sa'mi intind picioarele. Dupa o aterizare cam foarte dura (cred ca era la inceput) am ajuns pe taram britanic, acolo unde limba engleza este foarte frumoasa daca este vorbita corect din punct de vedere fonetic si gramatical, si acolo unde alcoolul este la mama lui acasa. Dar pentru Anglia avem alte posturi separate de cele dedicatei Germaniei. Prin urmare aici punem punct capitolul Germania si intram in zona Anglei.

Pace Lumina si Iubire

luni, 9 mai 2011

Ce eu ei si noi nu avem 1.6

Dresdenul este capitala Saxoniei si se afla pe raul Elba. Este un oras genial! Ras de pe fatza pamantului in timpul razboiul mondial. Daca te uiti la cladirile vechi, cele care au ramas in picioare, sunt negre. Sin u sunt de la jeg negre, sunt negre de la cenusa din timpul razboiului. Ceea ce m’am amuzat terbil in Dresden a fost faptul ca astia faceau bani din orice gaura din timpul razboiului. Dresdenul este un oras care nu stie sa faca altceva decat sa fie frumos. Il refac, in reconstruiesc, dar il refac in stilul de’atunci, in culori frumoase si deschise, in linii si curbe care s ail faca primitor., Acolo am vazut cea mai tare statie de tramvai. O arhitectura futurista, dar care la fel ca turnul din Jena, se integreaza perfect in peisaj. Concluzia generala din acest oras plin de istorie si absolute frumos si plin de viata, este ca e un oras care daca ajungeti prin partea estica a Germaniei, nu trebuie ratat! Daca in postul anterior vorbeam de transportul in comun, trebuie sa spun ca in Germania este o treaba geniala: “ia’ma nene in varianta nemteasca”. Exista un site unde scrii ca vrei sa ajungi din localitatea x spre localitatea y, si daca sunt oameni cu masini care vor merga exact in aceasta directie, te iau din orasul x. Este genial. Eu am venit din Jena spre Koeln cu un Ford Kuga, doar eu si soferul pentru 25E. Pretty cool huh?!?

Pace Lumina si Iubire

duminică, 8 mai 2011

Ce au ei si noi nu avem 1.5

Plimbarea cu castile in urechi prin Jena nu poate fi decat imbucuratoare. Am facut ieri in jur de 25-30 km prin acest mic orasel, aproape imposibil ai zice, dar I’am facut. Am descoperit locuri faine si interesante, cum ar fi casa unde a locuit pentru o perioada Niche. In turnul ala imens am urcat si am vazut oraselul asta mirobolant de sus si pot spune ca e de’a dreptul interesant. Strazile mici si intortocheate dar pline de verdeata, pline de copaci. Au un parc imens, unde oamenii pun de’un bbq, sau merg si stau acolo un uichend, la cort. Mda, la cort, chiar daca orasul e la o scuipatura de parc. Stateam si ma gandeam la faptul ca sunt si taxiuri pe’acolo, dar sunt de’a dreptul inutile pentru ca strazile sunt micute si obiectivele sunt destul de apropiate unele de altele, asa ca taxiul este inutil. De aceea poate este si asa de scump. Spre exemplu pentru a merge cu taxiul cat o statie de tramvai, tre sa platesti cam 6-7E. Au un system in comun destul de bine pus la punct. Ai trenuri mari care pleaca din gara si fac legatura intre marile orase, ai trenuri mai mici care fac legatura intre oraselele satelit, tramvaie care well…. sunt ca toate tramvaiele si autobuse care sunt ca toate autbusele. Diferenta dintre ale noastre si ale lor e ca ale lor sunt cu ceas. Intri in gara si vezi in cate minute vine sau pleaca. Si astia chiar se tin de cuvant. Noi nici macar la amarutul de metrou nu avem la toate statiile asa ceva.

Pace Lumina si Iubire va doresc

sâmbătă, 7 mai 2011

Ce au ei si noi nu avem 1.4

Curatenie si bunul simt sunt cuvinete de baza pe'aici. Te asculta, te indruma, iti arata, iti zambesc tot timpul sunt mereu cu zambetul pe buze si tot timpul stiu sa fie frumosi. Sunt inebunit de cate biciclete am vazut si de cum oamenii merg pe ele mai mereu. Ca in orice oras, exista muzee si exista cladiri interesante care au o istorie mareata in spatele lor. Cand ma gandesc ca au refacut aproape in totalitate acest oras monument, dupa al doilea razboi mondial, nu'mi vine sa cred. Pentru necunoscatori, Jena este un oras universitar unde 20% din populatie este studenteasca. Poate nu va dati seama, dar 20% inseamna foarte multi. Daca mergi pe strada n'ai sa vezi decat fetze sub 3o de ani. Tineri imbracati frumos, asortati si mereu veseli. Toti poarta castile in urechi si merg cu ochelarii de soare spre diverse lucuri din oras. Tot pentru necunoscatori, aici se produc fantasticele lentile Carl Zeiss, lentile pe care le poti avea si pe un smartphone. De'aici NASA isi ia sticla pentru telescoapele lor imense, de'asemenea si lentila. Dar ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca aici este primul si totodata cel mai vechi planetariu din lume. Nemtii s'au gandit sa'l faca pe la inceputl secolului trecut, planetariu care functioneaza si astazi, care este refacut si amenajat frumos. Am fost si eu acolo si am vazut un show frumos pe muzica de Queen, cu stele si planete si videoclipuri ale bandului.

Oamenii astia stiu sa traiasca, oamenii astia au habar de cum sa'si managerieze viata si sa se poata bucura de ea. Din pacate, toate cele mai de sus ar putea exista si pe la noi, dar din diverse motive ele lipsesc cu desavarsire!

Pace Lumina si Iubire va doresc

- va urma -

vineri, 6 mai 2011

Ce au ei si nu avem noi 1.3

Zambitori oameni si placuti sunt astia de pe'aici. Si nu vorbesc de studenti, ca daca vorbim de studenti nu mai terminam, ci vorbesc de localnici.

Azi m'am plimbat liber, fara sa fiu alergat de Diana. Nu ma intelegeti gresit, ea nu alearga, ea merge foarte repede, ca tre sa se imparta intre doua joburi si 1 facultate, adiacent un prieten. Azi am fost singur prin Jena si am incercat sa o descopar din spatele ochelarilor si cu aparatul foto la gat. Castile in urechi, muzica pornita, iar eu am inceput sa urc. Aici a avut loc o mare batalie de'a lui Napoleon, in 1806, unde nemtii si'au luat'o urat de tot. Prin urmare i'au facut si un mic monument (vedeti pe'aici pe undeva). Dar ca sa ajungi la acel monument trebuie sa urci cam o jumatate de ora de unde sunt eu. Padurea este curata, potecile bine delimitate si frumos semnalizate, copacii sunt curati, fara scrijelituri de genul "I love you fă Marie". Miroase totul a curat si totul e in diferite nunante de verde. Deci exista si se poate. Cand ajungi sus vezi acest orasel si celelalte in departare si observi ceva: aliniamentul caselor. Cartierele sunt inconjurate de centuri de copaci, pe strazi si prin curti sunt copacei, orasele sunt inconjurate de centuri de padure. Aici totul este verde frate! Iar casele nu ies din tipar. Sunt noi, sunt futuriste, sunt geniale, dar se incadreaza in arhitectura din zona. Totul este mult prea frumos ca sa nu stai pe o banca si sa savurezi fiecare cadru pe care ochiul il vede. Ca veni vorba de banci, pe traseul asta de jumate de ora, ai banci in diferite locuri racoroase sau insorite, depinde daca se vede Soarele pe'acolo, ai banci de pe care poti vedea ceva sau nu. Dar ce este cel mai important este ca ai banca pe care sa te asezi si sa'ti tragi sufletul daca vrei. Banci bine facute, solide, care nu sunt rupte si pe care nu scrie "muie stiaua" sau mai stiu eu ce alte aberatii de Herastrau. Mi'a placut foarte mult cand am vazut ca am trecut pe langa niste batranei care mergeau si ei prin padure (urcau) probabil la o plimbare pana la monument. Culorile caselor sunt toate la fel, albe sau galbene. N'ai sa vezi alte culori, iar daca ai sa vezi sunt mult prea bine facute astfel incat sa nu'ti sara in ochi ketchapul. Am specificat ca e un oras curat? Mda, e un oras curat! Ceea ce va doresc si voua!

Pace Lumina si Iubire

- va urma -

miercuri, 4 mai 2011

Ce au ei si nu avem noi 1.1

Ahhh, concediu! Un lung si interesant concediu, un lung si foarte cult concediu. Vizitarea a doua tari singur de nebun dar cu tinte precise, si poate cu ceva lucruri noi de invatat.
Prima plecare din Bucuresti. Inca o data as dori sa pun la acel minuscul si minunat aeroport, dar plin de tigani si plin de oameni care habar n'au sa se comporte. E o aberatie ce se intampla acolo si e o totala lipsa de respect, e neiluminat, nu e aerisit (PUTE BAH!) iar autobusele de ne duc la avion sunt absolut de tot rahatul. Practic, sunt niste autobuse care pot intra si prin Bucuresti. Zborul pana la Koeln a fost ok, dar cam plictisitor. Ne'am pus de'asupra plafonului de nori si n'am mai vazut nimic. O data mah sa zbor si eu sa fie senin si sa vad si eu pamantul pe sub mine. Eh, mai incerc. Cand am coborat sub nori si am vazut Germania am fost extrem de uimit. Atat de frumos au stiut astia sa'si aranjeze astia satucele/oraselele prin padure. Ma gandeam ca ce viata sanatoasa au astia, stand tot timpu' langa padure si avand mereu aer curat. Din Koeln am luat trenul spre Jena, cu 2 schimbari (Frankfurt si Weimar). Ce am putut sa vad din Bonn si pana in Frankfurt am ramas masca. Am mers pe firul Rhinului, si a fost extraordinar. Uimitor cat de frumos au stiut astia sa faca soselele si trenul, astfel incat sa si vezi ceva cand te plimbi pe'acolo. Tot felul de castele si castelute si turnulete de o parte si de alta a apei. M'am indragostit de acea zona efectiv. Iar daca drumul din Bonn in Frankfurt a fost entuziasmat, cel pana in Weimar a fost unul melancolic. Soarele in apus imi lovea fatza atat de frumos, campiile pline de flori galbene, dealurile lucrate, padurile aranjate.. Si apoi m'am gandit. Noi avem o tara cel putin la fel de frumoasa ca ei zic eu. Doar ca noi suntem ceva mai puturosi. Nu am vazut pe tot drumul zone nelucrate! Ori era padure, ori era aratura, ori deja era cu rasaduri. Deci se poate. Se mai poate ca transportul feroviar sa fie unul bun si care sa te faca sa mergi cu el, se mai poate ca in tren sa ai conditii foarte bune (si am luat cel mai ieftin tren), se mai poate ca lumea sa fie primitoare si sa te ajute daca nu stii. Cine zice ca nemtii nu sunt oameni ok, se insala. Stii sau nu germana, te indruma asa cum stiu ei, intr'un germish (germana si engleza), oricum tu intelegi. Calzi, calmi, primitori, tot timpul cu zambetul pe buze. Nu se citeste pe fatele lor acea incruntare si oboseala romaneasca. Iar ei au luat'o de la zero dupa WW2. Ei au disciplina si respect, lucru care la noi exista, dar lipseste cu desavarsire.

Pace Lumina si Iubire!
- va urma -

marți, 26 aprilie 2011

Din toate cate putin. Dar esentiale

In primul rand Hristos a inviat si toate cele alea alea. Un salut parca din ce in ce mai in stil propriu.

Imi cer scuze, dar gratie unor factor externi cum ar fi munca, surfingul pe net si alte si mai altele, cand intr'un final ma linistesc, sunt mult prea obosit ca sa mai scriu cate ceva. Astept cu nerabdare sa treaca luna iunie, ma mai linistesc si eu pe'atunci. Asa ca va rog a ma scuza, dar nu voi reusi sa fac ce mi'am propus (minim 15 postbloguri pe luna) cu acest blog. Asa ca profit acum de ocazie sa scriu si eu despre una alta intamplate prin savana mea de la ultimul postblog incoace.

Domn'e, eu n'am sa scriu despre politica. Nu cat timp ne conduce un marinar chior care nu vede farul, avandul la babord pe cel mai pitic din Alba-ca-zapada si cei 7 strumfi. O sa concluzionez foarte simplu si foarte pe scurt starea mea cand vine vorba de politica si de ce mai aud pe realitatea sau A3: bleah! cah! si zgomult apei de WCu pe fundal. Imaginea este foarte comica, avand parte de impuritati organice sexuale debitate pe gura mea cand vine vorba sa le adresez ceva bun astor de ne conduc. Si am lamurit'o si pe asta.
O alta parte, mult mai interesanta, e ca mi'e bine. Mi'e din ce in ce mai bine. Am scapat de o problema care m'a tras in jos din punct de vedere psihic, eveniment care s'a produs prin februarie (vezi ciclul Epopeea unui neam si sat) si de care imi mai aduc aminte cu lacrimi in ochi, dar fiind oarecum cantonat in prezent. Prezenta unui pahar de vin rosu sec face bine in astfel de momente, cand lucrurile din capul meu incep s'o ia floricele pe campiiiiiiiii. Prin urmare, ma adresez mie in mod direct si special dar si tie care stii ce s'a'ntamplat si mi'ai fost alaturi atat cat te'am lasat: viata merge mai departe, invatand din urma si folosind ceea ce am invatat.
Luna mai este luna concediului pentru mine (e sfarsitul lui aprilie), avand in vedere ca timp de 2 saptamani voi fi plecat din aceasata lume de gogomani si ma voi distra bine in calitate de turist, invitat si prieten in doua tari dragi mie. Nu spun pe unde, nu spun cu cine si nu spun de ce, urmand sa postez pe blog daca am net chiar din timpul excursiei. Sunt doua saptamani in care ma voi detasa total de ceea ce inseamna viata din Romania si doua saptamani in care voi vizite si ma voi distra enorm! Sunt convins de asta si cu astfel de ganduri voi merge pe'acolo.
Din ciclul Du'te bah! am avut acum ocazia sa ajung pe platoul Bucegi. Cateva poze aveti aici mai pe la sfarsit. N'am mai fost demult, asa ca am facut o nebunie si am zis Hai! Cine aude asculta, cine vede se bucura. Si'acum pot sa incep sa turui? Dar vai!!!!!! Ce oroare! Indicator spre telecabine din Busteni gasesti doar daca ai GPSul cu tine sau daca stii pe unde e, altfel... faci ture ture pana ti se ia (cred). Mda, deci avem o tara frumoasa cu peisaje frumoase pacat ca nu e pe harta. Ajungem si la telecabina, parchez tanculetzu, si ma uit la cladirea aia. Domn'e, pentru prima data mi'a fost sila sa intru acolo. E aceasi cladire neambalata si nestilizata de pe vremea lui Dej, e aceeasi forma de casa nesemnalizata. Daca te duci acolo, nu vezi decat usa de IESIRE, pe aia de INTRARE trebuie s'o cauti. Intr'un final luam biletele. Scump, 64 de lei pana sus la Babele si inapoi? Cabina este aceeasi. E la fel de veche ca si cladirea, si e la fel de dubioasa ca si cladirea. Ma gandeam ca avem gondole noi si mai stiu eu ce chestii noi prin Moldova, traiasca'ne moldovencele de conduc Turismul. Allllooooooooooo!!!! Bah, blonda aia de la drept turistic ce dracu pazeste? Prima data Sinaia - Brasov si Constanta - Mangalia, apoi restu! Ca astea'ti aduc banii cei mai multi. Ma asteptam ca in cabina sa ne vorbeasca nenea ala de pazea usa sa nu ne aruncam, sa ne spuna ca pe aici e valea aia, ala e varfu ala etc. Am avut placerea sa vad o capra neagra. Si cam atat. Gunoaie la 2000 de metri altitudine ca si la 20 de metri altitudine, necivilizati la 2000 ca si la 20 si lista poate continua. Pentru prima data am fost dezamagit de ceea ce e pe platou, dar asta este alta poveste pe care o s'o spun intr'un alt postblog (defapt, serie).

Si vreau sa inchei in oglinda, adica daca salutul de inceput a fost unul tipic unui om care s'a saturat de atatea cordialitati inutile si fara speranta si fara aproape nici un pic de sens........

... va doresc sa aveti Pace sufleteasca, Lumina sa va arate calea si Iubirea sa va inconjoare. Macar acum de Pasti.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Romania care are talent

Citind zilele trecute postul Oanei despre Romania si despre cum vrea ea sa'si ea talpa, m'am gandit sa scriu tot despre Romania, dar intr'o forma mai buna. Trebuie sa spui si partile frumoase. Iar daca batranul Dan apuca sa'mi citeasca blogul, o sa inceapa diverse discute pe'aici.

Domn'e Romania e frumoasa. Sa o luam in primul rand geografic. Este o tara cu un teren accidentat si variat. Avem parte de desert si de delta, avem parte de munti si de mare, avem parte de dealuri si campii, avem parte absolut tot de de toate. Sa o luam in al doilea rand, din pct de vedere al oamenilor. Oamenii sunt ok. Sunt oameni simpli pe care daca ii iei si ii pui de'o parte, ii vine sa'i pupi. Fie prin naivitate fie prin modestie si fie prin calm, oamenii sunt foarte frumosi si foarte buni. Exista si de'ailalti, pe care eu ii pun in evidenta pe'aici, adica prostii si tampitii si cretinii (scuze fata de mamele lor) si cate si mai cate mi'ar veni pe la gura dar nu pot ca sunt un baiat decent. Dar si pe astia sa'i acceptam pentru ca si astia fac parte din noi, asa cum si desertul face parte din tara noastra pe langa multitudinea de rauri. Iar daca o luam din punct de vedere economic, si aici stam bine. Haideti sa fim seriosi. Magazinele sunt pline de oameni, terasele nu mai zic, pana si boschetarii stau la masa lor umila si'si beau berea cea de toate zilele. Peste tot, pe la toate popoarele exista frustrari si nemultumiri, numai ca aia stiu sa urle in strada si sa isi faca treaba asa cum trebuie. E adevarat, sunt si platiti pe masura, dar sa gandim un pic si puterea economica a tarii respectiva. Prin urmare, nici noi nu stam mai bine sau mai rau.

Este adevarat, nu stim decat sa ne plangem si nu stim decat sa plecam capul. Lipsa de initiativa este ceva care caracterizeaza romanul modern. Daca ii spui cuiva "Hai sa facem o revolutie!" iti rade in fatza si zice ca nu esti normal. Bah, intr'un fel asa si e. In '89, cand se impuscau aia pe strada ca tampitii, nu a fost o chestie creata de romani, nu a fost o chestie organizata de romani, ci de altii. Pentru ca romanii nu stiau sa faca o greva si sa faca o revolutie, asa ca niste unii au zis ca ne ajuta. Ma uitam azi ca in Codlea parca, 100 de oameni (ATENTIE! O SUTA!) au vrut sa blocheze DN1 pentru ca nu mai aveau spital in oras. Erau 100 de oameni care erau condusi de unul de vreo 30 de ani, restul fiind toti, dar toti pensionari! Cel putin asta aratau la tv. Cu ei vreti sa facem o revolutie? Sa fim seriosi. Dar Romania nu sta in astia. Nu sta nici in mocanu' ala de canta "Pomu bun si omu prost (sau era copt?)", nu sta nici in nenea ala cu un handicap cu ochii (saracu' nu vede prea bine ce se intampla pe'aici), nu sta nici in prostii aia de vor autonomie pe 3 judete. Romania sta intr'un Cioran, Noica, Tutea, Brandusi, Vlaicu, Coanda, Cantemir si lista poate continua. Si permiteti'mi sa zic ca in aceasta lista nu intra vesnica triada Hagi, Nadia, Nastase. Am vrut si eu sa ajung prin alte tari si poate ca vreau in continuare sa ajung. Am vrut sa fac treaba pe care am invatat'o si am vrut sa fac treaba asta oriunde se poate plati asa cum trebuie platita meseria asta. Ei bine din cauza unor conjuncturi foarte fericite, am ramas la mine in tara si bah, NU'MI PARE RAU! Aici cunosti mentalitatea omului, stii ce sa faci si stii cum sa'l iei pe om. Aici stii la ce sa te astepti, stii cum merg lucrurile. E adevarat, merg prost si merg total aiurea, dar vreau sa fac un apel la voi cei tineri. NOI, oamenii muncii cei tineri (comunism), PUTEM SA SCHIMBAM TOTUL! Daca cineva vin in urma ta si iti aranjeaza hainele frumos pe umeras si ti le impacheaza asa cum trebuie, la un moment dat o sa te simti si o sa faci tu, de la tine pornire! Daca mentalitatea ta face lucruile asa cum trebuie, adica nu'si mai arunca tigarea pe jos, nu mai scuipa pamantul pe care calca, culege cacatii de'i lasa javra pe trotuar, iar lista poate continua, Romania poate creste din interior, chiar daca_cretinii (si aici nu'mi cer scuze fatza de mame) de stau in prefecturi, primarii, Cotroceni, Victoriei si Constitutiei ne pun betze'n roate ca sa nu ne miscam! Draga mea Oana, si tu cel ce'mi citesti blogul, ia aminte! Prin revolutie se vor pune lucrurile in miscare! Lupii albi si tineri se vor ridica mai repede decat ati crede voi si vor ridica aceasta tara si acesti oameni acolo unde trebuie sa fie! Lucrurile deja se misca, iar cei ce sapa groapa altora, or sa cada cu to(n)tii in ea! Pentru ca asa trebuie, asa este legea echilibrului universala, asa este legea compensatiei. Nu o spun eu, o spune istoria si o spun vremurile trecute.

Romania are talent si potential si Romania poate face multe lucruri care or sa revolutioneze lumea. Au fost si altii care au facut'o si vreau sa'i amintesc doar pe trei: Brancusi, Coanda, Eliade. Ii mentionez doar pe ei pentru ca sunt oarecum contemporani cu noi, si daca ne'am fi scremut un pic, i'am fi prins in adevarata lor creatie si marime. Uitati doar trei oameni care au schimbat lucrurile si au facut treaba cu limba lor romana si cu tara lor (fara sprijinul ei, e adevarat) dar care au reusit sa schimbe gandirea omului si sa revolutioneze ceva. Daca noi, tinerii, vrem sa schimbam ceva vom reusi. Daca voi nu ma vreti, eu va vreu! ar trebui sa ne fie un motto, unul mic, dar sa existe in subconstientul nostru. Mai bine facem noi ceva si chiar sa facem ceva, decat sa ne amagim si sa plangem si sa fugim undeva unde credem noi ca e mai bine. Daca esti bun in ceea ce faci, si esti apreciat de cei ce'i ajuti, nu ai nevoie de reclama sa te promovezi (eu stiu cel mai bine). Trebuie pur si simplu sa vrei sa faci ceva cu toata inima si sufletul tau si apoi asa vezi ca Romania, asa plina de coshuri e frumoasa. Pentru ca acneea dispare si ai sa vezi desteptaciunea si inteligenta ce zace in ea! De aceea, Romania, EU TE IUBESC!

joi, 17 martie 2011

Iesiti in parc!

"O minte sanatoasa intr'un corp sanatos" scrie pe cartea mea de vizita. Am avut ieri placerea sa fiu luat pe sus si sa fiu plimbat prin Herastrau dupa orele de munca. S'a pupat perfect faza, avand in vedere ca nu aveam repetitii sau orice altceva de facut, asa ca o plimbare prin parc era binevenita. Bou de mine a uitat aparatul foto desi ar fi facut niste poze geniale, dar nici o problema, ca or sa mai fie seri in care in drumul meu spre casa o sa fac o tura de parc. Si o data intrat in el am ramas uimit. Spre placerea mea, foarte multa lume in parc, la 8 seara, alergand, plimbandu'se cu bicleta sau cu rolele, sau pur si simplu plimbandu'se perpedes ca asa e sanatos. Eu, micul kamikaze, reuseste sa isi scoata umarul din articulatie cazand cu o roata intr'un canal nesemnalizat. Trecand peste acest episod extrem de tampit si neplacut pe care nu'l doresc nimanui, plimbarea prin parc, linistea unei banci, urletul ciorilor albe (aka pescarusi), si temperatura extrem de placuta nu fac altceva decat sa te bine dispuna si sa te relaxeze, dandu'ti asa un chef de viata ca'ti vine sa dai si la altii de la tine. Felicitari celor ce reusesc sa faca asa, felicitari celor care isi dau seama de importanta conditiei fizice, felicitari celor care in loc sa fumeze si sa sparga semintele pe strada si in fata blocului, prefera sa dea ture de parc pentru o mai buna oxigenare si pentru un corp armonios. Ceea ce va doresc si voua! Asa ca daca aveti role, bicle, sau pur si simplu chef de plimbat seara prin parc va recomand cu mare caldura orice parc civilizat din orasul vostru. Ca un punct in plus la ceea ce va spun, plimbandu'ma prin parc am descoperit ca au facut si zone de fitness outdoor unde puteti sa lucrati corpul pe segmente, lucrand diverse grupe musculare cu propriul corp printr'un exercitiu bazat de scripeti inchisi. Foarte misto si foarte amuzant daca mergi in gasca, asa cum i'am vazut pe unii. Nu pot decat sa va urez sa aveti parte doar de "O minte sanatoasa intr'un corp sanatos". S'auzim numai de bine!

Pace Lumina si Iubire!

miercuri, 23 februarie 2011

Epopea unui neam si sat VII

"Hai mă, hai ca numa' dorme!"

Am visat de'atatea ori in camera mea cea mica vise urate, vise care ma faceau sa plang si sa ma trezesc speriat. Am visat de'atatea ori copârșăul in camera din fata, am visat de'atatea ori steagul ala negru si frumos agatat la poarta, si de fiecare data batranii mei ma linisteau spunandu'mi "ne'o murit mortea."
Acum fix doua saptamani am primit un telefon care anunta ceva grav. Taica'meu imi spune ca oriunde as fi in oras, trebuie sa merg acasa ca mosul meu e grav. Stiam ca daca tata ma suna sa'mi spuna asa ceva, adica sa mergem acasa, nu exista decat un singur deznodamant: exitus mortis. Sangele care'mi sarea din pumni, peretele care capata din ce in ce mai multe gauri si fisuri, carnea mea zdrelita si adanc taiata de peretele spart sub puterea infernala a loviturilor mele, nimic nu m'a facut sa'mi revin shocului si vestii primite. Sangele'mi curgea usor, asemenea unor picaturi pe pumnul inclestat, maselele parca'mi rupeau mandibula, lumea si timpul meu au stat in loc pentru o clipa. In acea clipa singurule vorbe care'mi sunau in cap erau "Sfarsitu's'a! DE CE???" Am aruncat niste haine pe mine, lasand'o pe maica'mea sa faca bagajele, si am gonit pana in Boiu. Cele 3 ore fara ceva pe care le'am facut din Bucuresti au fost cele mai grele si mai lungi ore pe care le'am condus vreodata. Parca toti imi stateau in drum si nimeni nu intelgea ca insusi Cerul mi se prabueste in spate iar eu vreau sa fug cat mai repede sa nu cada peste mine. Intrarea pe ulita natala am facut'o usor, parca in semn de respect. Steagul negru atarna si se zbatea deasupra portii. Atat de mult urasc acum acel steag, atat de mult parca'mi urasc culoarea neagra. Cand am oprit masina, din fata casei si din masina ii vedeam caciula lui neagra. Am deschis usa pentru ca nici macar aer nu mai aveam in plamani. Cei doi frati ai mosului au venit in intampinare. "Hai mă Andrei, dă'te jos, du'te de'l vezi. Hai... Hai că numa' dorme." Un somn lung, un somn care il linisteste si un somn care il face sa nu mai planga. Atunci am realizat ca mosul meu a murit. Nuțu li Băltău din Tânărog o murit. Omul care m'a invatat sa iubesc Cerul si Pamantul, omul care mi'a facut o copilarie frumoasa, omul care m'a invatat sa trag cu arcul, sa tin un cutit, sa merg cu bicleta, sa stiu randuielile satului si a gospodariei, omul care intotdeauna vorbea putin si cand o facea o facea bine, omul care mereu stia sa rada si care s'a facut mereu iubit de toti si de toti respectat, OMUL a murit.
Cu greu am reusit sa cobor din masina, dar si mai greu mi'a fost sa intru in camera sa'l vad si sa ma abtin sa nu plang. pentru ca este atat de grea lupta cand sufletul se desparte de trup, incat nu am vrut sa'l fac sa se rataceasca (vorbim despre asta in viitorul apropiat), nu am vrut sa se piarda intre cele doua lumi. Nu vedeam pe nimeni acolo desi erau multi, ci'l vedeam pe el cum sta frumos in patul care avea sa'i odihneasca trupul obosit pe vecie. Imbracat ca un domn, la costum si cravata si o palarie neagra de oaie, aia care'i placea lui mult, ca sa nu'i inghete capul. Cu cei doi banuti pentru luntraș in mana, mosul meu statea acolo si nu zicea nimic. Era atat de liniste pentru el si atat de mul zgomot pentru mine, mi se taia respiratia pentru ca vroiam sa vad macar o miscare toracala, cat de mica ar fi ea, dar sa fie si sa'i spun apoi unele lucruri. M'am uitat in sus, dincolo de tavan si dincolo de stele, si am zis ca dau orice, orice ca sa pot sta cu el o zi si sa'i spun toate cate aveam de spus si pe care nu i le'am spus niciodata si sa'i multumesc. Si cu toate astea nu primeam nici un raspuns. Ma gandeam cu disperare ca peste o saptamana vroiam sa merg acasa si sa'l vad. Imi scrisesem chiar si in agenda, ca sa nu imi fac alte planuri. Nu a fost de'acord. Acum doua saptamani, la orele 1630, cel pe care l'am considerat de'atatea ori tata s'a inaltat si s'a facut o stea acolo sus, dand raspunsul intrebarilor marelui Creator, intrebari legate de viata lui. Noaptea tarziu, dupa ce toti au plecat, am avut taria sa'i spun usor: "Dormi in pace, mosule."

Pace Lumina si Iubire!

- va urma -

in memoria ta

joi, 17 februarie 2011

Epopea unui neam si sat V

"De ce plangeti?
Da' pai, samană cu tete"

Of, acum urmeaza intradevar cea mai grea parte a acestui serial: descrierea copilariei mele. Dupa cum bine v'ati dat seama, tot acest serial se bazeaza pe istoria cat se poate de obiectiva (cu mici scapari) a moșului meu, a batranului meu Cismaș Ioan, Băltău din Tânărog. Mi'a fost greu tare sa scriu toate astea, dar el trebuie sa ramana imortalizat.

A fost vara si cald, senin cu mult Soare cand mama mea, Cornelia, m'a nascut in maternitatea din Sighisoara la orele 0840, in 29 ale lui cuptor. Taica'meu a venit "cu sirena pusa" ca sa'si vada odrasla nou-nascuta, iar cand a ajuns la maternitate i'a gasit pe mosu si unchiu Ilarion (cel mare si cel mic) plangand de fericire. Pentru ca seman cu Pihie, cu Baltau al batran. Si pe masura ce'am crescut mi s'a spus ca din ce in ce mai mult seman cu el (psihic vorbind). Prin urmare, taica'meu a luat o decizie pe care maica'mea a aflat'o de abia peste cateva luni, legat de ce scrie in certificatul meu de nastere. Si asta va ramane o chestie tabu pentru foarte multa lume. Copilaria mea a fost mai mult decat superba. Am spus'o de multe in acest blog si-am s'o spun ori de cate ori este nevoie. Am fost inconjurat mereu de oameni buni si darnici in chilie, la mine. Gabi, fata lui Ilarion a avut grija de mine cand bunicii mei erau amandoi plecati. Unguroaicele imi faceau prajituri si torturi marete de ziua mea, prajiturile mele preferate fiind "ișlerele" pe care le facea tanti Mari (Mori in fonetica, cu accent pe "i"). Iar "doamna tușă" cum ii spun eu tusii Anicuta (fata Marioarei) mi'a fost educatoare la gradinita si m'a protejat mereu de cei ce aveau sa devina ulterior prostii satului. Spre deosebire de maica'mea, eu am crescut si am fost invatat in legea de'acolo, cu frica de Dumnezeu, cu dragostea fata de pamant si ploaie. Cu sapa si cu coasa in mana. Pe cand aveam eu 3 ani, colectivul din sat s'a desfintat (a cazut comunismul) si oamenii si'au recapatat pamanturile pe care le'au avut dinainte de '50. Si cu toate astea, tot satul lucra pentru doi oameni: ing. Șovrea si Lascu, care conduceau SMTul. Tot pamantul de'acolo se lucra: sfecla, pitoce (cartofi), cucuruz (porumb), vie etc. Toti lucrau cu drag si spor, pentru ca era pamantul lor si e o rusine sa'l lasi nemuncit. Cel putin era. Acum buruienile cresc fara nici un fel de jena pe pasuni si pe unde ar trebui sa creasca de'ale gurii. Sapam printre randuri, mosu facandu'mi o sapa mica si faceam ceea ce puteam si eu. De regula o ajutam pe bunica'mea care mergea mai incet, eu avand o flebete pentru ea, ca m'a crescut. Mosu, un om ceva mai aspru si mai dur, se incalzea cand trebuia sa imi puna mana pe burta atunci cand ma durea, sau imi citea povesti din Biblie, sau imi spunea povesti din sat. Legenda "Chietrei (pietrei) Zmeului" n'am s'o uit niciodata, cat de frumos stia mosu sa mi'o povesteasca. Cateodata vara, mergeam cu mosu si cu cainele la pazit de Glorii, Gloria fiind o masinarie imensa pentru mine in acea perioada, care culege graul si ovazul de pe dealuri. Alea erau cele mai interesante nopti, cand dormeam sub cerul liber plin de stele si mosu imi povestea tot felul de lucruri care au fost prin sat, cu grofii si cu rascoale, cu tete, cate si mai cate. Caldura focului, respiratie batranului Haiduc si povestiile mosului cand pazeam Gloria prin Dumbravita n'am s'o uit nicicand. Toamna mergeam cu mosu si cu mama Lena (cum ii spun eu bunicii), la cules de pitoce ori cucuruz. Mergeam cu caruta departe de sat si umpleam caru cu ceea ce ne oferea pamantul lucrat cu migala de catre toti Băltăii, ca se ajutau intre ei ca fratii. O data m'o acoperit mosu cu știuleți in caruț ca sa nu ma ude ploaia si sa nu care cumva sa'i raceasca ficioru'. Tare mandru era cu mine si ma baga la inaintare ori de cate ori avea ocazia, ca se falea cu mine. In zilele negre ale satului, cand steagu' negru atarna la poarta cuiva, mosu meu si cu ceilalti barbati din sat mergeau in țintirim (cimitir) sa sape groapa, pentru ca cel mai probabil intr'un fel sau altul erau rude sau prieteni sau colegi de serviciu. Un deal intreg o ingropat bunicu'meu. N'am sa uit ca odata la sapatu' gropii m'am dus si eu si'am vazut pentru prima data o caprioara care statea la cativa metri de mine, dar tot asa n'am sa uit cum unchiu Nicu (unul din fratii lu' mosu) certandu'se aprig cu mosu o vrut sa ma tape (arunce) in groapa. Acum rad gandindu'ma la toate astea, dar atunci am fost de'a dreptul ingrozit. Certurile intre frati erau ceva la ordinea zilei, mai aveau un pic si se bateau, dar intotdeauna peste cateva minute se pupau si isi strangeau mainile, pentru ca nu era bine sa te certi cu fratele, in special cu cel mai mare. "Mah, tu sa taci, ca tu esti mic!" ii spunea mosu lui unchiu Ilarion care avea 50 de ani! "Pai cum mah Nute is mic... cat sa fiu tot mic?" "Pana mor io, tu esti al mai mic! Si dupa ce mor io tot al mai mic ramai!" i'o raspuns mosu, intr'o discutie ceva mai aprinsa la mine in bucatarie.
Anii au trecut, si la 7 ani am plecat din sat luat cu forta de ai mei parinti. 2 ani am fost mut si socat, pentru ca stiam ca Nelu si Cornelia imi sunt frati si sora, nu mama si tata. Mama si tatal meu era Lena si Baltau, nu altcineva!?! Mi'a fost greu sa accept ideea ca toti copiii de'acolo alaturi de care ma jucam locuiesc acolo. Mi'a fost greu sa accept ca draguta mea din copilarie, fata lu' Nuțu Zenii, Andreea, traieste acolo si ca poate oricand sa mi'o fure cineva cat is io plecat la scoala. Abia asteptam vacanta si sa vina mosu sa ma ia sa mergem cu trenu acasa. In autobus, de la gara si pana cand ma dadeam jos, toata lumea venea si ma saluta si ma indragea, pentru ca mosu meu si bunica mea au avut grija mereu sa ma faca sa fiu om bun si bland cu toata lumea (viata din porcaria asta de oras m'a adus in stadiu actual). Vara sapam si greblam cot la cot cu el, toamna culegeam roadele pamantului cot la cot cu el, iarna ma chema in bucatarie sa sfârniu cot la cot cu el (sfârnitul e procesul prin care se iau boabele de porumb de pe știulete). Ar trebui sa fac un serial numai cu ce am facut eu in copilarie ca sa elogiez asa cum se cuvinte acesti doi oameni, Lena si Nuțu din Tănărog.

Pace Lumina si Iubire va doresc!

- va urma -

in memoria ta

miercuri, 16 februarie 2011

Epopea unui neam si sat IV

"Uiuiu ca vine nunta
Pe mireasa-o doare burta
Si pe mire coiele
Pe nanasa picioarele
Uiuiuiuiuiuiu"

Radem glumim, dar strigatura asta de nunta am auzit'o de la mama Ana sau tișa Ana, cumnata Lenii din Tânărog, femeie care e nascuta cu fix 60 de ani inaintea mea si care o reusit sa ma invete absolut toate prostiile posibile si imposibile in copilarie.
Ce va spuneam de astia a li Băltău... is oameni mandri! Deja am primit reclamatii ca uit oameni de vaza ai neamului. Asa e, mea culpa, tușa Dorica o avut doi baieti, pe Zia si Nuțucu. Comentariul de pe FB la postul anterior este elocvent. Pana una alta, ma bucur ca mi se citeste blogul chiar de catre cei din neamul mai sus amintit, asa ca daca gresesc pe undeva sau omit cate ceva, rogu'va a ma scuza, dar neamu'-i mare.

Nutu si Lena o facut'o relativ tarziu pe Cornelia, pe la 35 de ani. Dar ce era de facut? Nutu stia ca daca e sa aiba un copil, trebuie sa'i poata asigura o minima decenta sociala, prin haine, mancare si scoala buna. Cornelia a fost educat intr'un stil bun si bland, asa cum vad eu ca ar trebui educata o fata de la tara cu pretentii de dominsoara oachesa. Sub oranduirea lui Nutu si a bunicului Pihie (cat l'a mai prins), Cornelia a mers la scoala din sat primele clase, apoi in Sighisoara. Duminicile era nelipsita de Biserica, deprinzand tainele bisericii, taine pe care le stie si'acum. Vede litoralul si cateva orase de prin tara gratie lui Nutu care o plimbat'o cat s'o putut de mult cu trenu cand nu faceai zeci de ore dintr'o parte in alta a tarii, dar si a rudelor care locuiau in diverse orase si care au indragit'o. La 14 ani ajunge in Bucuresti, la unchiu Titu, pentru o mai buna scoala si educatie, parintii fiind fortati sa o indeparteze de casa de dragul de a avea un copil invatat. In toti acesti ani evenimente neplacute s'au produs in sanul Baltailor si nu numai. Moare Pihie iar casa parinteasca si "leaganul civilizatiei" ramane in custodia lui Ilarion (cel mai mic copil) si a sotiei sale Gena, unde locuiau alaturi de cei 3 copii ai lor dar si cu Ana, sora cea mai mare a lui Ilarion. Apoi marile inundatii din anii '70 cand Tarnava a invadat satul iar paraul care curge prin sat s'a umflat si el au facut prapad. Nutu a facut atunci un gest de om responsabil si de stapan al casei lui cand a venit pe jos din gara din Sighisoara tot pe dealuri pana la el acasa unde'l asteptau fetele lui; peste 20 de km pe jos, prin ploaie si vant si pe dealuri impadurite pentru a ajunge acasa. Tot prin anii '70, la marele cutremur, Nutu o mers pe jos din Mogosoaia pana in centru, in Piata Romana ca sa se asigure ca fata lui n'a patit nimic. A iubit'o nespus, astfel de gesturi vorbesc de la sine; mai sunt multe multe multe astfel de lucruri dar nu cred ca ar interesa pe cineva. Apoi intr'o zi, Cornelia da o veste imensa: "Taticule, ma marit!"

La 22 de ani, Cornelia si Nelu, un baiat inalt si solid de pe langa Gherla/Cluj isi unesc drumurile. Toamna are loc cununia civila in Bucuresti, iar iarna cea religioasa in Boiu. Din punctul meu de vedere a fost o nunta ca in povesti si imi pare rau ca n'am trait s'o vad. Afara de miri, nasi si parintii mirilor, toti nuntasii au purtat hainele traditionale. Mai corect spus, toti nuntasii care erau din Boiu (90%) au purtat hainele traditionale din sat, asa cum zice Lena, "o fost imbracati români". Cu o poarta mare de brad si cu drapelul tarii atarnat, cu mireasa care a avut o rochie superba, cu niste parinti extrem de fericiti ca fata lor se marita (mahniti totusi ca nu cu cineva din sat), a fost o nunta memorabila in care toata lumea s'a simtit bine. Oameni din judetele Cluj, Brasov, Sibiu, Bucuresti, Constanta, Mures, Covasna si poate si altele au venit la aceasta nunta. Ea s'a tinut in caminul din sat, cu traditii si strigaturi tipice boienilor, cu cerutu nevestii, cu colaci si pahare de vin si rachiu, cu invartite si batutul palmelor de picioare la dansurile populare. Ce sa mai, a fost nunta pe care Cornelia si toata lumea de'altfel (dar in special Cornelia) si'a dorit'o. Am mai prins si eu cateva nunti de'astea, din pacate traditia s'a stins, costumele si cravatele luand locul ciorecilor si a serparelor, a laibarelor si a cameselor, a cizmelor si a caciulilor. Nici strigaturile nu stiu daca mai exista, iar daca mai exista nu se mai fac cu atata pofta.

Anii trec, toti verii Corneliei se casatoresc mai devreme sau mai tarziu si toti fac la randul lor copii, cel putin unul. Recordmanul lor este Dan, care a reusit cu succes sa faca 4 copii frumosi si isteti foc, el fiind dupa mine cel mai aproape de tiparul psihologic al Băltăilor, avand in prezent o ferma ecologica in Topa (deci este legat de glia stramoseasca) iar cel mai mare dintre copii, Dorin, o sa devina preot in viitorul foarte apropiat. Cornelia si Nelu reusesc, nu usor, sa aiba si ei un copil pe care Cornelia avea sa'l nasca in maternitatea din Sighisoara, in anul de gratie 1987, vara in luna lui cuptor pe 29: Andrei.

Pace Lumina si Iubire va doresc tuturor.

- va urma -

in memoria ta